În primele săptămâni de război, n-a fost loc de multe discuții despre sănătatea mintală. Psihoterapeuții care ajutau refugiații spuneau atunci că e nevoie de timp, că trauma războiului și sindromul de stres post-traumatic vor năvăli exact atunci când lucrurile par că se liniștesc. „Acesta se va manifesta peste câteva săptămâni, luni sau chiar ani. Acum însă, e mult prea devreme să vorbim despre asta”, spuneau ei în unison.
La nouă luni distanță, sindromul de stres post-traumatic a început să se ivească din cotloanele minții. Ucrainenii au văzut și au simțit pe pielea lor ce înseamnă un război dur, sângeros și nemilos împotriva națiunii. Această durere a împins pe planul doi multe alte probleme și i-a făcut să se simtă mai neputincioși ca niciodată. „Nimic nu a mai contat, doar războiul”, spune Veronica Cernat, directoarea Asociației Împotriva Violenței în Familie „Casa Mărioarei”.
Casa Mărioarei este locul în care victimele violenței domestice din Moldova găsesc un refugiu, o vorbă bună și forțe să înceapă o viață nouă. Centrul a fost fondat încă în 2000, unul dintre primele din țară. Fosta primă doamnă, Antonina Lucinschi, i-a pus bazele, după ce a vizitat un centru similar în SUA. Acolo, femeile erau adăpostite și protejate de agresorii de acasă. „Atunci nu se vorbea despre violență. Autoritățile, dar și oamenii spuneau că în Moldova nu există violență domestică. Era considerată o problemă a familiei și nimeni altcineva nu avea dreptul să se implice”, povestește Veronica.
| Casa Mărioarei are 20 de locuri de cazare și 13 angajați, printre care psihologi, juriști, asistenți și lucrători sociali. Aici sunt adăpostite femeile cu copii mai mari de 3 ani. În timp ce copiii sunt înscriși la grădinițele sau școlile din apropiere, femeile își pot căuta un loc de muncă. De asemenea, ele primesc din partea centrului suport juridic, dar și psihologic, pentru a se putea descurca pe cont propriu când vor părăsi centrul. |
Refugiați la Casa Mărioarei
Tot cu susținerea și plasarea victimelor violenței domestice centrul se ocupa la 24 februarie 2022. „M-a trezit sunetul unor bubuituri îndepărtate. Erau ca niște focuri de artificii. Peste câteva minute am deschis știrile și am început să plâng”, își amintește Veronica Cernat.
Își amintea de istoriile groaznice pe care i le povestea bunica. Își amintea și de bunelul care niciodată nu a vrut să vorbească la acest subiect. „Amintirile legate de război încă îi mai sângerau”, spune ea.
În aceeași zi, întreaga echipă a centrului a decis să deschidă ușile pentru refugiați. Simțeau că trebuie să acționeze rapid. Tot mai multe femei cu copii ajungeau pierdute la vamă, fără să știe încotro să meargă, în timp ce soții lor rămâneau să lupte. Veronica își amintește că femeile aduceau în geamantane drapelul Ucrainei, care le mai păstra legătura cu cei de acasă și cu locul pe care au fost forțate să-l abandoneze.
Traume diferite, consecințe asemănătoare
Prima refugiată a ajuns la Casa Mărioarei pe 1 martie. A venit din Harkov, împreună cu feciorul său de 11 ani, după o serie de bombardamente masive. „Am cazat-o, iar primul lucru care m-a întrebat a fost dacă poate trimite un fișier mai mare companiei la care lucra. Era creatoare grafică și era ultima zi când putea să prezinte proiectul… Oamenii care ajungeau la noi erau în stare de șoc. De multe ori, nici nu înțelegeau ce li s-a întâmplat. Conștientizarea și procesarea venea după câteva zile”, își amintește Veronica Cernat.
| Casa Mărioarei a adăpostit 30 de familii de refugiați din Ucraina și a monitorizat alte 40. La începutul lunii iunie, multe familii s-au întors acasă sau au plecat în alte țări din Uniunea Europeană. În prezent, Asociația monitorizează 10 familii de refugiați. Totodată, cu susținerea Intersos, aceasta le oferă sprijin psihologic, social, medical, legal și promovează integrarea și coeziunea socială între refugiați și comunitatea locală. |
Potrivit ei, starea refugiatelor putea fi comparată cu cea a victimelor violenței domestice. Deși traumele sunt diferite, consecințele – extrem de asemănătoare. „Au rămas fără casă, fără nimic. Au ajuns într-un spațiu necunoscut. Sunt în căutarea unui loc sigur pentru ele și pentru copiii lor. Trebuie să înceapă totul de la zero. E exact ca în cazul victimelor violenței. Și atunci, am știut ce trebuie să facem”, explică Veronica.
Le-au arătat camerele în care vor sta. Le-au oferit un spațiu sigur și le-au lăsat să-și revină câteva zile.
O realitate greu de procesat
„Războiul i-a aruncat într-o realitate greu de procesat. Au fugit din calea acestuia, iar primele lor nevoi erau să primească informația crucială pentru acel moment – unde pot fi în siguranță. Aveau nevoie de odihnă, după zile și nopți nedormite, în multă agitație și frică”, explică Narsis Armani. El este ofițer în sănătate mintală și suport psihosocial la Intersos. În mare parte oferă suport tehnic echipei de psihologi și asistenți sociali, care vizitează centrele formale și informale de cazare pentru refugiați din toată Moldova. Anume ei sunt cei care interacționează cel mai mult cu durerea refugiaților. De aceea, specialistul îi ajută să nu se lase doborâți de atâta suferință, în timp ce oferă sprijinul medical și psihosocial celor care au văzut războiul cu propriii ochi.
| Intersos este o organizație umanitară aflată în prima linie în situații de urgență. Aceasta oferă asistență psihologică și medicală victimelor conflictelor armate și dezastrelor naturale.
Intersos a ajuns în Moldova la doar câteva zile după începutul războiului în Ucraina, când la frontieră se formau cozi lungi de refugiați. |
„Mulți refugiați încă se mai întreabă dacă au luat decizia corectă fugind din calea războiului și lăsându-i în urmă pe cei dragi. Majoritatea celor care treceau frontiera Moldovei din partea Ucrainei erau mame cu copii și persoane în vârstă”, adaugă Dania, managera de protecție în cadrul organizației umanitare Intersos.
Organizația Intersos, alături de Casa Mărioarei, a încercat să-i ajute pe refugiați să se integreze mai ușor în comunitate. De aceea, au organizat evenimente și ateliere pentru refugiați și localnici, pentru a-i ajuta să interacționeze, dar și pentru a înțelege care le sunt nevoile la acel moment.
Supraviețuitori, nu victime
Peste câteva luni a venit și conștientizarea traumei războiului. „Efectele traumei nu sunt imediate. Adesea, acestea apar după ce persoana afectată începe să se simtă în siguranță”, explică Narsis.
Când au început să se calmeze și să înțeleagă că familiile lor încă mai sunt în pericol, refugiații au devenit mai precauți la relaționarea cu cei din jur. Nu mai voiau să povestească ce li s-a întâmplat. Dar fiecare amintire revenea ca o avalanșă pe care nu o puteau stăpâni. Se simțeau neputincioși. Sufereau de insomnii, migrene lungi și neplăcute. Simțeau că se sufocă, de parcă ceva îi apăsa în piept. „De fiecare dată când vorbeau cu rudele care au rămas în Ucraina, plângeau în hol. Realitatea era prea dură”, își amintește Veronica Cernat despre refugiatele adăpostite la Casa Mărioarei.
| Stresul post-traumatic este sindromul care apare după trăirea unor întâmplări negative și puternice. În aceste situații traumatice, persoana reacționează prin simptome ca frică intensă, durere sau irascibilitate, retrăind evenimentele negative ale traumei.
Acest episod traumatic nu se uită. El mereu va fi o parte din viața oamenilor care l-au trăit, iar sarcina specialiștilor este să ajute persoana să-l accepte, integreze în viețile lor și să nu încerce să-l sugrume. |
Potrivit ofițerului de sănătate mintală de la Intersos, anume în acel moment și este nevoie să se implice psihologii, dar și întreaga comunitate.
„Oamenii care vin cu trauma războiului nu trebuie priviți ca niște victime vulnerabile, ci ca niște supraviețuitori care sunt puternici și vor reuși să se pună pe picioare”, recomandă specialistul Intersos. Astfel, refugiații trebuie să se regăsească, să încerce cât de cât să revină la felul său de a fi, să ia decizii și să simtă că viața este în mâinile lor, iar trauma este doar un element dureros, dar, totuși, nu un întreg al existenței sale.
„Am învățat să ascultăm”
„Războiul nu este o situație normală. De aceea, persoanele care dezvoltă acest sindrom pot deveni anxioși și de multe ori pot avea atacuri de panică. Asta poate dura câteva săptămâni, luni, dar chiar și ani”, explică Narsis Armani. Iar în momentul în care persoanele manifestă astfel de efecte, este recomandat să se adreseze specialiștilor, care să-i ajute să învețe să trăiască cu acest trecut încărcat cu chipurile războiului.
„Noi ca țară am învățat foarte mult ce înseamnă criză umanitară doar în martie 2022. Am învățat să acționăm rapid, pentru că nu era timp să te gândești dacă vei reuși sau nu. Am învățat să ascultăm și să fim aproape de cei care au nevoie”, conchide directoarea „Casa Mărioarei”.
Ilustrații de Ecaterina Buruiană
