Sistarea retransmiterii postului„RTR Moldova”, consecință a unor probleme de ordin comercial

Încetarea retransmiterii postului de televiziune „RTR Moldova” de către mai mulți operatori de cablu este o consecință a unor probleme de ordin comercial, rezultate din lipsa înțelegerii mutuale între companii. Cel puțin așa se arată într-un comunicat semnat de directorul postului în cauză, Sergheev Evghenii.

Postrivit acestuia, la o asemenea concluzie s-a ajuns în urma negocierilor demarate azi de către reprezentanții companiei cu conducerile companiilor operatori de cablu din Republica Moldova privind sistarea retransmisiei postului respectiv în unele rețele de distribuție.

"Am constatat însă, că toate părțile sunt cointeresate în soluționarea cât mai rapidă a acestei probleme. Astfel, negocierile vor continua astăzi, 14 ianuarie, și mâine – 15 ianuarie", se precizează în comunicat.

La prima rundă de discuție, conducerea „RTR Moldova” a comunicat decizia de a prezenta dreptul de retransmisie a postului în toate rețelele de cablu a Republicii Moldova în baza unor condiții speciale, și anume acordarea unor facilități care vor exclude pe viitor orice problemă de ordin financiar.

Astfel, ca urmare a deciziei pronunțate de „RTR Moldova”, se estimează ca în zilele apropiate, retransmisia postului va fi reluată în toate rețelele de cablu a Republicii Moldova. La moment, postul de televiziune asigură transmiterea semnalului tutoror operatorilor de cablu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.