Chişinău / Moldova.ORG/ — Vreai să arăţi slab, fără pic de grăsime aşa cum vedem în reclame? Dar mâncarea preferată nu o poţi lăsa şi nici la sală să mergi nu prea ai chef.
Aici avem câteva căi pe care chiar şi cei mai comozi dintre oameni le pot urma pentru a ajunge să aibă talia visată.
1. Stai în poziţie de drepţi. Astfel, poţi da impresia că eşti cu cel puţin 2,5.kg mai slab/ă decât în realitate, o spune Deborah L. Mullen, specialist în educaţie fizică şi sport. Uşor de zis greu de făcut.
Jessica Cassity, intructor de fitness dezvăluie două exerciţii foarte uşoare pe care le puteţi face fară ca macar să va daţi jos din pat care însă vor avea efecte fantastice asupra taliei voastre:
a. Sugeţi burta. Întinşi pe spate sugeţi încet burta. Apăsaţi cu mâinile pentru a fi siguri că aţi expirat tot aerul din burtă. După care inspiraţi uşor. Repetaţi de 10 ori.
b. Din şezut cu picioarele îndoite. Întindeţi-vă uşor până atingeţi cu pieptul genunchii. Reveniţi în poziţia iniţială şi răsuciţi corpul spre dreapta. Repetaţi mişcarea, însă de data aceasta vă rotiţi spre stânga. Faceţi 8 repetări atat la stânga cât şi la dreapta.
2. Mergeţi la culcare cu o oră mai devreme. Astfel, a doua zi nu veţi fi epuizaţi. Lipsa somnului favorizează creşterea hormonilor de stres odată cu largirea taliei.
3. Renunţaţi la apa minerală acidulată. Este adevărat că atunci când vă este sete, apa acidulată pare o binecuvântare. Însă, potrivit nutriţionistului Palinski, gazele astfel inhalate vor avea ca rezultat rapid umflarea abdomenului.
4. Creşteţi consumul de cereale şi proteine. Carbohidraţii din cereale nu sunt doar sănătoşi însă vă ajută şi să aveţi un abdomen de invidiat.
5. Consumaţi pepene roşu la desert. Pepenele roşu este bogat în arginină, un aminoacid care ajută la pierderea greutăţii, potrivit unor studii realizate de Journal of Nutrition. Cercetătorii au descoperit că şoarecilor care au primit timp de 3 luni un supliment de arginină le-au scăzut grăsimea corpului cu pâna la 64%.
Adaugarea argininei în dieta unei persoane creşte oxidarea grăsimii şi a glucozei şi favorizează creşterea musculaturii care arde mai multe calorii decât grăsimea.
Tocmai de aceea este indicat ca în timpul verii să aveţi gustări pe bază de pepene roşu, iar în cealaltă perioadă a anului să consumaţi fructe de mare, alune şi seminţe, de asemenea bogate în acest aminoacid.