În afara hotarelor României trăiesc cam zece milioane de români, jumătate din populaţia actuală a ţării. E mult, e puţin? Nu ştim, căci pentru o evaluare corectă a acestui uriaş potenţial uman (aşa cum arată profesorul Vasile Şoimaru în albumul-monografie „Românii din jurul României în imagini”) e necesară, mai ales acum, echipa monografică a lui Dimitrie Gusti, şi nu abăcarii de dincoace şi dincolo de Prut care au murdărit sociologia cu mincinoase barometre de opinie electorală. Aceştia n-au nicio legătură cu magnifica ştiinţă a evaluării stării lumii şi orientării comunităţilor omeneşti spre mai bine. Dacă politicienii ascultau nu doar „creaturile mafiote” din preajma sociologiei, ci şi pe adevăraţii sociologi, nu se ajungea la genocidul teroriştilor Lenin şi Troţki (cu tot Gulagul lor, în care au murit şi mulţi evrei), „social-democraţia” lui Hitler (care a ucis în masă nu numai evrei), nebunia culturală a lui Mao sau războiul permanent împotriva neamului românesc pe care îl duce V. Voronin şi tovarăşii lui de la Comintern. Dacă politicienii de dincoace şi de dincolo de Prut ar fi meditat la timp asupra sacrificiului lui Mircea Vulcănescu şi Anton Golopenţia, atunci unirea Basarabiei şi cu România, şi cu UE, şi cu NATO se întâmpla demult, iar ceasul sociologilor de stat ai Basarabiei nu indica doar fastul beţiilor naţionale din PMAN, ci şi faptul că această piaţă a demnităţii noastre este pavată cu sângele a peste un milion de oameni ucişi anume de comunişti între 1940 şi 1950.
Cam patru milioane din românii din jurul României trăiesc sedentar în Basarabia şi Bucovina. Cum arăta azi România, dacă toţi basarabenii şi bucovinenii redeveneau încă din 1990 cetăţeni români printr-o singură decizie a Parlamentului de la Bucureşti? Mai exista azi în România penurie de braţe de muncă? Mai bocea azi Basarabia?
În „Financial Times”, un grup de jurnalişti britanici demonstrează că actuala criză economică mondială a fost provocată de ratingurile viciate, mărite premeditat cam de patru ori, pe care le-a dat unor produse structurale Agenţia „Moody’s”. În fond, „Moody’s” a comis o crimă sociologică de proporţii, fiindcă investitorii instituţionali s-au repezit să cumpere acţiunile întreprinderilor cu rating AAA, atunci când ele nu atingeau nici Bbb, pierzând până la 60% din banii investiţi. Dăm această pildă ca să atragem atenţia opiniei publice de la noi asupra faptului că anume dl Lupu (pe care, se spune, Rusia l-a „numit” viitor preşedinte al RM în pofida mâniei turbulente a lui V. Voronin) şi dna Greceanâi (preocupată mai mult de haine şi pomadă, nu de preţurile la motorină), potrivit Constituţiei, poartă vina pentru vicierea datelor reale ale economiei RM, anume ei sunt responsabili penal pentru criza umanitară care zguduie Basarabia, dar nu M. Tkaciuk şi O. Reidman.
Ştiinţa sociologică susţine că un dolar costă în RM vreo 6,5 lei, nu 10,3, şi că aprox. 60% din PIB vine de peste hotare. Preţurile aleargă numai în sus ca apucate de streche. Educaţia cetăţenilor a degenerat în “blea” şi “blat”. Cimitirele s-au umplut cu morminte ale bărbaţilor de 40-50 de ani. Fetele Basarabiei aruncă la gunoi copii nou-născuţi. Bal psihopat în vreme de ciumă (Andrei Vartic).//www.timpul.md