Soluţia lui Şevciuk pentru problema şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană

Declaraţiile directorilor liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană apărute în presa de la Chişinău îi enervează, se pare, pe liderii de la Tiraspol.

Referindu-se la un interviu oferit de Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului “Ştefan cel Mare” din Grigoriopol pentru Ziarul de Gardă, Nina Ştanki, şeful departamentului de externe de la Tiraspol a afirmat că este unul plin de frustrări. “Interviul acesta este pătruns de frustrări şi porniri împotriva a tot ce este transnistrean şi rusesc”, a comentat Ştanski pe pagina sa de Facebook.

Şevciuk: Subiectul şcolilor este unul politizat

În discuţie s-a implicat şi liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. “Şcolile nu sunt guvernamentale şi nici municipale, cu toate acestea plăţile comunale se efectuează la un preţ mai jos de sinecost. Dar trebuie să fie făcută procedura de înregistrare a şcolilor pentru ca aceste şcoli să nu devină un focar al extremismului (exemplu – cazul profesorului de la Bălţi)”, a menţionat Şevciuk.

Mai mult de atât, liderul transnistrean le-a recomandat activiştilor din cercurile de la Chişinău să asigure condiţii decente în aceste şcoli. “Cert este că o serie din aceste şcoli au fost finanţate prin intermediul granturilor internaţionale, însă mulţi au pretenţia că noi facem acolo tot ce vrem şi că suntem obligaţi să oferim spaţiu şi condiţii asemănătoare cu celelalte şcoli din Transnistria. E o abordare destul de ciudată. Respectând opinia partenerilor noştri, am dori să fie înţeles faptul că avem propia opinie. În Transnistria şcolile cu studiere în grafia chirilică funcţionează liber, în conformitate cu legea”, a mai spus Şevciuk.

Totodată, acesta consideră că problema şcolilor cu predare în limba română a fost intens politizată. “Subiectul a fost politizat intenţionat, iar acum se crează impresia că această temă mai este abordată doar de dragul discuţiilor, ignorându-se problemele importante”, a adăugat Şevciuk

“Nu putem să licenţiem şcolile la Tiraspol pentru că aşa zisele autorităţi sunt nerecunoscute şi ilegale”

Contactată de Moldova.ORG pentru a comenta declaraţiile lui Evgheni Şevciuk, Eleonora Cercavschi a explicat de ce cele opt instituţii cu predare în limba română nu trebuie să fie înregistrate în cadrul administraţiei de la Tiraspol. „Nu putem să licenţiem şcolile la Tiraspol pentru că aşa zisele autorităţi sunt nerecunoscute şi ilegale. Eu i-aş sugera lui Şevciuk să „licenţieze” el mai întâi „statul”, apoi să ne sugereze nouă să facem acest lucru. La Ministerul Educaţiei ne-au zis că OSCE a sugerat să facem acelaşi lucru, adică să înregistrăm oficial şcolile acolo. E un pas greşit. Se crează impresia că OSCE este avocatul administraţiei separatiste”, a declarat Eleonora Cercavschi.

Pe de altă parte, Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-LEX susţine că liderul transnistrean trebuie să soluţioneze problemele existente altfel decât prin discuţii pe reţelele de socializare. „Domnul Şevciuk, în calitatea sa de conducător al administraţiei regionale ar trebui să discute problema direct cu directorii, colectivele de profesori, elevi sau părinţi ale acestor instituţii. Aşa ar fi mai corect, deoarece ei locuiesc în acest teritoriu, achită taxe, impozite etc. Respectiv, aceşti oameni au nişte drepturi elementare şi fundamentale”. Iar dacă vorbim de drepturi, vrea Şevciuk sau nu, îi place sau nu, există o decizie a CEDO votată de 16 judecători, care stabileşte foarte clar că drepturile celor 170 de persoane au fost încălcate grav. O astfel de decizie nu mai poate fi comentată. Urmează să fie respectată de toată lumea, inclusiv de administraţia de la Tiraspol”, a comentat Ion Manole pentru Moldova.ORG.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare