Au prejudiciat statul cu circa 15 milioane de lei! Schema unei firme Work & Travel

Au prejudiciat statul cu circa 15 milioane de lei. Este vorba de o companie lider în programe „Work & Travel” din Republica Moldova, care prin intermediul unei firme off-shore a creat o schemă frauduloasă de spălare a banilor.

Ofiţerii Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, în comun cu Procuratura Anticorupţie şi serviciile similare din SUA, au deconspirat recent schema de spălare a banilor în proporţii deosebit de mari. S-a stabilit că în perioada anilor 2010 – 2013, cetățenii Republicii Moldova, care au participat la programul „Work and Travel”  prin intermediul societăţii respective, ar fi transferat în conturile unei companii „off-shore” mijloace băneşti în sumă totală de peste 6 milioane dolari SUA, fiind prejudiciat bugetul de stat cu circa 15 milioane de lei.

Compania facilita participarea studenţilor la programul „Work and Travel”, prin acordarea asistenţei în vederea stabilirii contactelor cu angajatorii, pregătirii actelor necesare pentru obţinerea vizei şi în final deplasarea în SUA. Respectiv, achitarea pentru serviciile acordate nu era efectuată în favoarea societăţii autohtone de către studenţi, ci în adresa unei societăţi înregistrate în zona off-shore, care „de facto” era gestionată de către administratorul companiei din Republica Moldova.

Mijloacele băneşti acumulate în contul companiei „off-shore” erau gestionate de către factori de decizie din cadrul societăţii autohtone: o parte era redistribuită pentru achitarea salariilor reale angajaţilor companiei, iar altă parte intra pe conturile personale ale factorilor de decizie deţinute în instituţiile bancare autohtone şi din străinătate.

În rezultatul percheziţiilor, inclusiv la sediul societăţii moldoveneşti, au fost depistate dispozitive tehnice, prin intermediul cărora erau gestionate de la distanţă conturile companiei „off-shore”, documente de înregistrare şi ştampile ale nerezidentului respectiv, care erau aplicate pe actele perfectate din numele acesteia, precum şi carduri bancare ale angajaţilor companiei, utilizate pentru primirea salariului neimpozitat.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pe faptul spălării banilor în proporţii deosebit de mari.

Schema spălării de bani:

Spălare de bani, schemă CNA

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare