Vreau să vă mărturisesc din capul locului că cel mai tare şi mai tare îmi repugnă să denigrez şi să ofensez oamenii. Şi cel mai mult îmi doresc să-i ajut, atunci când au nevoie de ajutor sau când sunt la strâmtoare. Uneori însă îmi propun una, dar îmi iese cu totul şi cu totul altceva. Vrând să le fac bine unor oameni, ajung să-i jignesc, fără să vreau. Intenţionam însă altceva. Intenţiile mele erau nobile, dar rezultatele se dovedeau a fi contrar aşteptărilor mele. Să-mi fi scăpat oare situaţia de sub control? Să nu mă fi documentat oare suficient de bine? Să mă fi manipulat anumiţi tipi rău-intenţionaţi? Posibil. Dar şi mai posibil e că am devenit şi eu o pradă uşoară a goanei după senzaţional, după ştiri bombă, după bombe care se dovedesc a fi nişte bumeranguri. Bombe bumerang! A căror victimă e chiar cel care le lansează.
Acum câteva săptămâni am mers la o cafea cu câţiva oameni de cultură foarte influenţi, care fac parte din elita noastră culturală. Din una în alta, vorba a ajuns la celebrul compozitor Valentin Dânga. Iar eu am rămas cu ochii bovinaţi. Cum? Să fie oare chiar adevărat? Oare chiar cu Valentin Dânga să se întâmple toate astea? Desigur. Cum să nu, mă asigura unul dintre ei. Acum câteva zile, îţi imaginezi, mă trezesc cu el în prag şi îmi propune să… Chiar mie mi-a propus. Pot băga mâna sub topor că nu mint.
Ajuns acasă, am scris articolul dintr-o răsuflare. Ca să-l ajut. Pentru a-i întinde o mână de ajutor faimosului muzician.
Trece un timp şi citesc o replică a distinsului compozitor într-o publicaţie chişinăuiană, unde sunt demontate toate afirmaţiile mele. Se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Se pare că, în realitate, cunoscutul compozitor nu o duce chiar atât de greu, cu toate că, într-un loc, dumnealui recunoaşte că trăieşte doar dintr-o pensie de mizerie. Dar cum poţi să pui tei pe curmei dintr-o pensie de mizerie? Înseamnă că nu am lovit-o chiar cu totul în bară.
Citindu-i replica, am dedus că, pe undeva, marele compozitor se simte abandonat şi marginalizat, dacă nu din punct de vedere financiar, atunci cel puţin din punctul de vedere a felului cum e tratat ca muzician. Merită mai multă recunoştinţă şi apreciere. Să-i dăm cezarului ce-i a cezarului. Cum am putea-o face? Mergând la concertele sale, când se vor organiza sau cumpărându-i CD-urile, dacă se găsesc în vânzare.
În acelaşi timp, m-a luat cu frig în spate la gândul că l-am jignit. Poate că marele compozitor consideră că l-am calomniat şi că, în realitate, lucrurile stau complet altfel. Dacă-i aşa, îmi cer scuze de la celebrul muzician şi sunt gata să-mi torn cenuşă în cap şi să stau de vorbă cu dumnealui.
Chiar însă şi dacă am greşit, repet, intenţiile mele au fost nobile. Să zicem că ceea ce mi-au povestit onorabilii oameni de cultură au fost nişte bârfe ordinare. Dar oare e bine ca pe seama unui mare compozitor să circule asemenea bârfe?
Domnule Dânga, eu vreau să cumpăr un bilet la un concert unde vor răsuna melodiile dumneavoastră. Un asemenea concert ar fi cea mai bună dovadă că tot ce se vorbea în pumni pe la cafenele sunt nişte vorbe cu coarne.
Dar dacă, totuşi, cunoscuţii mei m-au dezinformat, eu îmi cer scuze. Scuzele mele, domnule Dânga. Sper din tot sufletul să fi greşit şi să nu am dreptate.
