Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, a avut o întrevedere cu delegaţia ambasadorilor OSCE, care efectuează o vizită de informare în Republica Moldova, informează MOLDPRES, cu referire la serviciul de presă al Legislativului.
Marian Lupu şi-a exprimat speranţa că vizita delegaţiei OSCE în Republica Moldova într-o componenţă atît de reprezentativă va contribui la obţinerea de către statele-membre ale OSCE a unei imagini reale despre situaţia din ţara noastră, în particular despre procesul de reglementare a diferendului transnistrean.
Spicherul a reiterat poziţia Parlamentului Republicii Moldova în raport cu procesul de soluţionare a problemei transnistrene, menţionînd necesitatea rezolvării acestui conflict într-o manieră paşnică, prin dialog şi negocieri constructive şi cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre.
"Parlamentul Republicii Moldova apreciază drept extrem de importantă poziţia comunităţii internaţionale în această chestiune, iar OSCE reprezintă un important partener în procesul de negocieri a unei soluţii viabile a problemei nistrene", a afirmat Marian Lupu.
În context, spicherul a informat oficialii OSCE despre faptul că poziţia tuturor forţelor politice din Parlamentul Republicii Moldova a fost reflectată în documentul adoptat la începutul primei sesiuni a Legislaturii curente. Marian Lupu a precizat că Declaraţia cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, document politic care stabileşte integrarea europeană şi reîntregirea teritorială drept obiective strategice pentru ţara noastră, atît pe plan intern, cît şi pe dimensiunea politicii externe, a fost votată în unanimitate de către fracţiunile parlamentare, în pofida altor divergenţe de ordin politic.
Totodată, Marian Lupu a adus la cunoştinţa oficialilor OSCE că poziţia Parlamentului Republicii Moldova în problema transnistreană a fost exprimată foarte elocvent în iulie 2005, cînd forul legiuitor a votat prin consens Declaraţia cu privire la iniţiativa Ucrainei în problema reglementării conflictului transnistrean, Apelurile cu privire la criteriile de democratizare şi demilitarizare a zonei transnistrene a Republicii Moldova şi Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului.
"Apreciem susţinerea politică, financiară şi tehnică a comunităţii internaţionale prin decizia de instituire a Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră, care şi-a demonstrat eficienţa pe parcursul activităţii sale. Republica Moldova a creat un sistem facilitat de înregistrare pentru agenţii economici din stînga Nistrului, iar pînă în prezent peste 240 de întreprinderi de pe malul stîng al Nistrului s-au înregistrat la autorităţile abilitate din Chişinău. Autorităţile moldoveneşti au extins pînă la 1 ianuarie 2007 perioada de înregistrare a întreprinderilor din regiunea transnistreană, însă sîntem disponibili să extindem acest termen dacă va fi necesar", a mai adăugat spicherul.
De asemenea, Preşedintele Parlamentului a exprimat gratitudine partenerilor internaţionali pentru nerecunoaşterea rezultatelor aşa-numitului referendum organizat de către autoproclamata administraţie din stînga Nistrului la 17 septembrie curent. Apreciem susţinerea fermă a poziţiei Republicii Moldova în această chestiune din partea organismelor internaţionale. Rezultatele aşa-zisului referendum nu pot fi luate în consideraţie în condiţiile în care în regiunea transnistreană lipsesc cu desăvîrşire elemente democratice pentru existenţa unor mass media libere, a unor organizaţii neguvernamentale independente şi necontrolate politic, iar societatea de pe malul stîng a fost supusă de mai bine de un deceniu unei dezinformări agresive", a mai subliniat spicherul.
În acelaşi timp, Marian Lupu a reiterat necesitatea modificării actualului format de pacificare şi înlocuirea acestuia cu o misiune de observatori civili şi militari sub mandat internaţional. De asemenea, spicherul a subliniat importanţa evacuării stocurilor de armament de pe teritoriul din stînga Nistrului în conformitate cu angajamentele asumate de către Federaţia Rusă în cadrul reuniunilor OSCE. Totodată, Preşedintele Parlamentului a accentuat faptul că Republica Moldova îşi va menţine statutul de neutralitate, lucru care, potrivit spicherului, este un argument în favoarea soluţionării viabile a conflictului transnistrean şi nu contravine în nici un caz eforturilor şi demersului de integrare europeană a ţării noastre.
"Parlamentul Republicii Moldova se pronunţă pentru normalizarea relaţiilor dintre cele două maluri ale Nistrului. Sînt extrem de necesare şi binevenite proiectele care îşi propun să contribuie la reintegrarea socială şi economică a celor două maluri de Nistru. Conflictul transnistrean nu este un conflict naţional, etnic sau religios, ci mai degrabă poartă un caracter ideologic. Din acest motiv este esenţial să identificăm un model viabil de reglementare, care ar contribui la o soluţionare durabilă a problemei şi ar consolida suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării", a afirmat Marian Lupu.
La rîndul lor, ambasadorii acreditaţi la OSCE au subliniat rolul important şi constructiv care îi revine Legislativului de la Chişinău în procesul de contribuţie la identificarea unei soluţii viabile a problemei transnistrene. În acelaşi timp, oficialii OSCE au menţionat faptul că un element pozitiv în acest proces ar fi creşterea atractivităţii Republicii Moldova pentru locuitorii din stînga Nistrului şi transformarea democratică a ţării. În acest context, interlocutorii au abordat aspecte ce vizează crearea unui cadru legislativ atractiv pentru atragerea unor importante investiţii străine în domenii strategice pentru Republica Moldova. // Moldpres