Statele musulmane cer ONU să acţioneze împotriva ‘islamofobiei’ din Occident

Statele musulmane au declarat miercuri că ceea ce ele numesc ‘islamofobie’ se extinde în Occident şi în presă şi au cerut ca Naţiunile Unite să acţioneze dur împotriva acestui proces, relatează Reuters.

Delegaţi din ţări islamice, printre care Pakistan şi Egipt, au declarat în cadrul Comisiei ONU pentru Drepturile Omului că tratamentul la care sunt supuşi musulmanii în ţările occidentale echivalează cu rasismul şi discriminarea şi trebuie combătut. "Persoanele cu origini arabe se confruntă în prezent cu noi forme de rasism, discriminare rasială, xenofobie şi forme înrudite de intoleranţă şi experimentează discriminarea şi marginalizarea", a declarat un delegat egiptean, potrivit unui rezumat al întâlnirii transmis de ONU.

Şi Pakistanul, vorbind în numele Organizaţiei Conferinţei Islamice (OCI) formtă din 57 de state, a precizat că anchetatorul special al consiliului privind libertatea religioasă ar trebui să analizeze astfel de manifestări de rasism, ‘în special în societăţile occidentale’.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.