Stare excepţională la Universitatea de Stat din Moldova. Studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Facultăţii de Litere şi Facultăţii de Ştiinţe Economice intenţionează să recurgă la acţiuni masive de protest împotriva conducerii instituţiei în cauză. Studenţii au fost deranjaţi de decizia conducerii USM de a demola trei cămine din campusul universitar de pe strada Pantelimon Halippa, care aparţin facultăţilor nominalizate. Rectoratul Universităţii de Stat declară că revolta studenţilor este nejustificată şi nu există nici o intenţie de a demola căminele de pe strada Pantelimon Halippa.
Studenţii Universităţii de Stat din Moldova (USM), care sunt cazaţi în căminele cu numerele 6, 7 şi 8, amplasate pe strada Pantelimon Halippa din capitală, sunt nemulţumiţi de intenţia administraţiei USM de a demola cele trei cămine din campusul universitar.
Stare excepţională la USM
Cei peste 600 de studenţi ai Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, ai Facultăţii de Litere şi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice intenţionează să recurgă la acţiuni masive de protest împotriva conducerii instituţiei în cauză.
Nemulţumirea vine în urma unei interpelări făcute de către deputatul Partidului Democrat, Oleg Ţulea, rostită săptămâna trecută în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului. Deputatul PD a solicitat organelor abilitate să întreprindă măsuri pentru a stopa iniţiativa administraţiei USM, în privinţa demolării căminelor numărul 6, 7 şi 8, preconizată pentru vara anului 2008.
Revolta studenţilor este nejustificată
În acelaşi timp, rectoratul Universităţii de Stat declară că revolta studenţilor este nejustificată şi nu există nici o intenţie de a demola căminele de pe strada Pantelimon Halippa. „Deocamdată, nu există nicio intenţie de a demola cele trei cămine studenţeşti şi nu pot înţelege de unde au apărut astfel de zvonuri”, a declarat pentru FLUX prim-prorectorul Universităţii de Stat din Moldova, Igor Enicov.
Studenţii sunt pregătiţi pentru a protesta
Totodată, dacă va fi întreprinsă vreo acţiune de demolare a căminelor, studenţii celor trei facultăţi intenţionează să recurgă la acţiuni masive de protest împotriva conducerii instituţiei în cauză. Potrivit preşedintelui Sfatului căminului nr.6 al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Ion Creţu, au fost colectate în acest sens semnături de la studenţii cazaţi în cămine, iar dacă va fi nevoie aceştia vor ieşi în stradă pentru a protesta. „Am făcut o adunare, săptămâna trecută, cu studenţii din căminul nr.6, unde i-am informat despre acest lucru şi am decis că, în cazul unei eventuale intenţii de a demola cele trei cămine studenţeşti, vom recurge la acţiuni de protest”, a declarat Ion Creţu. // Flux