Sturza: Partidele aflate la guvernare se pregătesc de alegeri anticipate

Fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, consideră ca partidele aflate la guvernare se pregătesc de alegeri anticipate.

Acesta a declarat în cadrul unei emisiuni la postul ProTV că situaţia din AIE este una extrem de tensionată, iar “unica frână poate veni din exterior”. “Vor fi unele surprize care vor veni din afară. În interior nu mai există nicio autoritate morală. Pronosticul meu este 50 la 50 în privinţa alegerilor anticipate. Patru partide se pregătesc”, a menţionat Sturza.

Totodată, fostul premier a menţionat că autorităţile au gestionat prost incidentul din Pădurea Domnească, iar comisia parlamentară creată pentru a elucida cazul este una politizată. „Marian Lupu a avut ocazia unicală de a bate cu pumnul în masă şi a cere demisia incorpore, dar s-a început bâlciul acesta. Am tot respectul pentru comisia de anchetă, dar e clar că e una politică”, a mai adăugat Sturza.

În acelaşi context, Sturza a sugerat că situaţia e una tensionată pentru că asistăm la un “duel dintre aceşti doi bărbaţi”. “Au gestionat extrem de prost acest incident, s-a făcut o telenovelă pentru gospodinele de acasă cu denumirea Pădurea Domneasă, în ideea de a demara procesul de alegeri anticipate. Eu am fost optimist până acum. Cred că toţi îşi fac strategii de campanii electorale. E vorba de câteva luni. Toţi sunt cointeresaţi de asta, într-atât s-a coagulat această ură şi riscă să explodeze. S-a trecut o linie de marcare. Până la urmă toţi vedem duelul dintre aceşti doi bărbaţi”, a adăugat fostul şef al Executivului.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.