De Argentina Gribincea
Vezi: Sub semnul ipocriziei (I) — Un tratat ipocrit
PCRM jonglează cu sentimentele alegătorilor creduli…
Acum trei ani, atunci când semnam (cu un pseudomnim) un articol despre metodele ilicite prin care guvernarea comunistă a forţat înlocuirea manualelor de Istoria Românilor cu cele soveitizate (camuflate sub titlul pretenţios de ”Istorie Integrată”), mă întrebam dacă guvernanţii noştri înţeleg ce presupune integrarea europeană. Mă îndoiam că ar înţelege comunişii nişte valori pe care le sfidează în mod sistematic. Azi, când Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) se manifestă tot mai mult ca un partid cu veleităţi dictatoriale, trebuie să admit că indoielile de atunci se adeveresc în modul cel mai trist.
Lucrul acesta este confirmat, printre altele, de faptul că dl Voronin pare să nu înţeleagă că a ”turna” România la Bruxelles nu are niciun rost, pentru că UE nu e un fel de URSS, după cum nici România nu e Republica Moldova (RM). De pildă, în România nu există dictatura unui singur partid (ca la noi), deciziile se iau, în urma unor dezbateri și sunt discutate în mod public, și, deci, acțiunile întreprinse de București în problema basarabeană nu sunt rodul imaginaţiei preşedintelui Băsescu (după cum presupun, în mod eronat, dl Voronin si consilierii săi cam demodați), ci o urmare logică a evoluției relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti. De exemplu, cum crede dl Voronin că ar fi posibilă semnarea unui tratat de frontieră cu Bucureştiul în condiţiile de criză diplomatică şi de isterie românofobă, declanşate de către autorităţile de la Chişinău? Consilierii săi, care au datoria de a-l iniţia în tainele diplomaţiei, nu i-au explicat încă despre principiul bona fide în relaţiile internaţionale? Crede cumva dl Voronin că, dacă atacurile asupra României sunt ”dublate” de cele ale Moscovei (care se răsteşte, la unison cu Chișinăul, pentru că Bruxelles nu sancţionează România pentru faptele pe care Rusia crede că ar trebui pedepsite), aceste atacuri vor avea vreun efect pozitiv pentru Chişinău? Nu cred. Dimpotrivă, ele vor crea percepția că vocea Chişinăului nu este decât vocea Moscovei. Atât. Efectul indiferenței, care ar putea surveni din partea structurilor UE la aceste atacuri moldo-ruse, concertate, poate fi doar transnistrizarea RM, cum au remarcat deja mulţi comentatori.
Dacă PCRM şi şeful său vor, în mod sincer, integrarea RM în UE, tactica aleasă de Chişinău, nu este nici pe departe cea mai bună. La o analiză mai atentă a declaraţiilor şi acţiunilor guvernării actuale a RM, devine însă clar că aceasta nu doreşte, cu adevărat, integrearea RM, iar fluturarea ostentativă a simbolurilor europene, în condițiile în care faptele vin să infirme vorbele, este un fel de tribut plătit electoratului, care, spre deosebire de conducerea RM, chiar îşi doreşte această integrare europeană. Scopul acestei inedite parade a simbolurilor și promisiunilor proeuropene este de a anestezia electoratul, de a-l ameți, pentru ca acesta să nu observe că este ademenit într-o direcție opusă.
De câţiva ani încoace, sărbătorirea Zilei Europei la Chișinău este oarecum înghesuită de ambiţia partidului de guvernământ de a face pe plac Rusiei şi a sărbători pe 9 Mai Ziua Victoriei (care, după cum pretinde Kremlinul, este ”victoria Rusiei asupra fascismului”, și atât), din care cauză, în fiecare an, se amână cu o zi marcarea Zilei Europei. RM se desolidarizează astel de comunitatea statelor UE, de la care pretinde totuşi vize gratis şi asistenţă financiară, aliniindu-se, în conformitate cu acest calendar specific, Rusiei. S-ar părea că nu e nimic grav în faptul că R.Moldova sărbătoreşte Ziua Europei cu o mică întârziere. "Moldoveanului îi place să sărbătorească", a fost explicaţia cinică a celor din PCRM, întrebaţi fiind când și dacă vor sărbători şi Ziua Europei, după ce termină de sărbătorit Ziua Victoriei. Cinismul constă în faptul că liderii PCRM se fac a uita despre semnificațiile simbolice ale unor sărbători, ascunzându-se, în mod ipocrit, îndărătul pretenției de mari petrecăreți. Dacă stăm să descifrăm însă sensurile politice ale acestui joc de-a simbolurile europene, concluziile nu pot fi decât descurajatoare pentru Republica Moldova.
Un alt indiciu al nedorinţei partidului de guvernământ de a se integra în structurile europene este nerespectarea drepturilor omului. Poliţia noastră, care s-a compromis, declanșând o adevărată vânătoare de oameni, în stilul celor mai nedemocratice dintre regimuri, pentru ca apoi să aplice tortura, cu scopul de a fabrica nişte dosare menite să culpabilizeze opoziția și alte state, nu s-a sfiit să afişeze o imagine monstruoasă a Republicii Moldova. Cu astfel de metode teroriste de luptă contra ”vandalismului” nu te poţi aştepta la un tratament respectuos din partea comunităţii europene. Pentru că aceste metode nu merită niciun respect.
Românofobia oficială, care vine să completeze comportamentul Poliţiei, nu face decât să agraveze situaţia. Românofobia instituţionalizată, despre care am vorbit într-un articol anterior (vezi: Argentina Gribincea, O veche tradiție comunistă: românofobia instituționalizată http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=9682), vine în contradicţie cu manifestarea românofiliei, din ce în ce mai explicită, a populaţiei R.Moldova. Şi nu e vorba doar despre cozile în faţa Consulatului României, despre cererile de cetăţenie română sau despre votul constant acordat de populația Republicii Moldova României (și invers) în cadrul Eurovisionului (vot despre care se știe că este unul geopolitic și care desfiinţează, implicit, teza oficială, precum că românii ar constitui doar vreo 2% din totalul populaţiei RM). O analiză în detalii a mesajelor politice ale partidelor de opoziţie demonstrează că electoratul filoromân constituie cel puţin 40%, conform rezultatelor alegerilor. Cifrele acestea sunt valabile doar dacă presupunem că alegerile n-au fost falsificate defel, ceea ce ar putea fi greşit, date fiind informațiile privind fraudarea alegerilor. În caz contrar, procentajul românilor (şi/sau al românofililor) este mult mai mare.
Sigur, conducerea R.Moldova nu vrea să creadă acestor fapte sociologice şi speră, probabil, ca prin mistificări, să poată reduce la tăcere românismul, tot mai elocvent şi mai clar exprimat, al cetăţenilor din RM. Dar pentru asta, are nevoie de acordul comunităţii internaţionale, al UE cel puţin… Iritarea Chişinăului (şi a Kremlinului, asemenea) devine cu atât mai mare, cu cât a devenit clar că s-a format un cerc vicios: pe de o parte, atât RM, cât și Rusia, au nevoie de aprobarea comunităţii europene, pe de alta, conducerea de la Chișinău nu poate decât să desconsidere valorile acestei comunităţi, pentru că îi sunt străine și pentru că, pentru a se putea perpetua, mentalitatea totalitaristă are nevoie de un cadru instituțional special, antidemocratic. Unul dintre liderii PCRM, Gr. Petrenco a şi semnat o declarație, potrivit căreia Rezoluţia APCE, prin care se condamnă faptele antidemocratice ale conducerii noastre, este ”o insultă la adresa poporului Republicii Moldova” (vezi: Moldova Suverană, Nr.101 din 12.05.09). Cu adevărat, trebuie să recunoaștem că situaţia guvernanţilor noştri este penibilă, ei nefiind în stare să conștientizeze că nu se pot da la nesfârșit în balansoarul ”UE-CSI”, cu care s-au obișnuit, probabil, iar pe noi ne-au și plictisit.
Dincolo de decizia nefericită a RM de a nu participa la exerciţiile NATO din Georgia, după ce Rusia a protestat contra acestor menevre – un detaliu deloc de neglijat, dat fiind că poartă un mesaj geopolitic pronunțat – , decizia de a sărbători ”Ziua Victoriei” în loc de ”Ziua Europei” este una care varsă lumină asupra adevăratei orientări a actualei conduceri a RM. Concluzia nu poate fi decat una: PCRM nu doreşte integrarea în UE, ci dimpotrivă, ne va duce cât mai departe de structurile ei.
Cum se explică, în acest caz, intonarea Imnului UE la toate sărbătorile oficiale ale R.Moldova? Simplu, prin interes electoral. Imnul UE s-a dovedit a fi un simbol îndrăgit de electorat, un simbol care rezonează frumos în conștiința colevtivă și alimentează aspirațiile europene ale populației, aspirații pe care PCRM le exploatează în mod ipocrit. Cu alte cuvinte, în contextul faptelor actualei condiceri a RM, aceasta nu mai are sensul simbolic încurajator, pe care am vrea să i-l dăm cunoscutei Ode Bucuriei, ci trebuie descifrată ca un omagiu adus rezervei inepuizibile de fariseism de care dispune PCRM: nu e prima dată când PCRM jonglează cu sentimentele elctoratului său.
