Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a Republicii Moldova, a dat start depunerilor de cereri pentru primirea subvențiilor de la stat. Într-o notă informativă a ministerului, este stipulat, că toți agricultorii care au efectuat investiții în domeniu, în perioada 1 noiembrie 2011 – 31 octombrie 2012, pot beneficia de suport financiar.
Perioada în care agriculotorii vor depune cereri este cuprinsă în intervalul 1 februarie 2012- 31 octombrie 2012, conform unui Regulament întărit de Guvern.
Acest lucru facilitează agricultorii, odată ce în anii precedenți, depunerea cererilor avea loc cu 3 luni mai târziu.
Prin procesul de subvenționare, statul intenționează să stimuleze creditarea producătorilor agricoli, șă să asigure riscurile producției în agricultură cât și a investițiilor în domeniu.
În anul acesta, subvențiile vor fi acordate în 2 tranșe, cum urmează: 75 la sută din valoarea sumei se va achita la momentul semnării contractului, iar cea de-a doua parte, în valoare de 25 puncte procentuale, se va achita după data de 1 noiembrie a anului curent.