„Taina care ma apara” de Grigore Vieru va fi lansata la 14 februarie la Chisinau

Volumul “Taina care ma apara” de Grigore Vieru, ultimul aparut in timpul vietii poetului, la editura Princeps-Edit din Iasi, va fi lansat la 14 februarie si in Chisinau, de ziua de nastere a poetului. Lansarea cartii va avea loc la teatrul municipal “Satiricus-I.L.Caragiale”, cu incepere de la orele 13.00

Amintim ca volumul „Taina care ma apara” de Grigore Vieru a fost desemnata in 2008 „Cartea Anului” la Salonul International de Carte de la Chisinau si a fost premiata la Salonul International de Carte romaneasca de la Iasi. Volumul se gaseste deja in reteaua de librarii PRO NOI, impreuna cu celelalte carti ale poetului: ”Steaua de vineri”, ”Ghicitoare fara sfarsit”, ”Soare, soare, domn frumos”, ”La scoala iepurasilor”, ”Intregul cer”, aparute la Editura ”Prut International”, dar si ”Acum si in veac”, ”Albinuta”, aparute la Editura ”Litera”.

Actiunea este organizata de Directia Cultura a Primariei Chisinau, in colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu familia poetului si cu editura ieseana. La lansarea antologiei vor participa scriitori, editori si interpreti. In calitate de moderatori vor fi academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova si scriitorul roman Daniel Corbu.

De asemenea, in memoria poetului, consilierii municipali vor decide la 12 februarie, conferirea titlului de cetatean de onoare al orasului Chisinau poetului-academician Grigore Vieru, la initiativa primarului general Dorin Chirtoaca.

Totodata, la 13 februarie, orele 13.00, in incinta Filialei Bibliotecii Nationale pentru Copii „Ion Creanga”, va avea loc un medalion literar-muzical in memoria poetului Grigore Vieru.

Copii de diverse varste de la gradinite si scoli, vor prezenta recitaluri poetice si eseuri despre creatia lui Grigore Vieru. Cantece pe versurile lui Grigore Vieru vor fi interpretate de tinerii premianti la diferite concursuri internationale. La eveniment vor participa sotia regretatului poet Raisa Vieru, scriitori, editori, interpreti si alti oameni de cultura.

De mentionat ca la 14 februarie 2009, poetul Grigore Vieru ar fi implinit 74 de ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.