De Andrei Brezianu*
Două desfăşurări recente petrecute în două foste republici sovietice, Estonia şi Moldova, au de ce stârni curiozitatea cititorului interesat de relativa importanţă a rădăcinilor şi de impactul lor, uneori întârziat asupra istoriei.
La Tallin, Estonia, un vechi cimitir militar a fost desfiinţat peste noapte, mormintele au fost evacuate, iar rămăşiţele pământeşti ostentativ strămutate. Ale cui? Ale unor soldaţi fideli propriului lor stindard, căzuţi în războiul contra Germaniei naziste.
La Tighina, nume familiar (acolo s-a născut al doilea şef de stat al României post-totalitare, Emil Constantinescu), într-un alt cimitir militar, vechi morminte au fost trecute prin plug şi buldozere, iar locul şi 
rămăşiţele făcute una cu ţărâna. Ale cui rămăşiţe? Cele mai multe, ale unor soldaţi căzuţi de partea celalată a baricadei, în războiul contra armatelor bolşevice. Să fi fost –pe pământurile dintre Prut şi Nistru– cauza unuia dintre cele două imperii ale răului, mai acceptabilă decât a celuilalt? Şi, în faţa tăvălugului lovind din două părţi, în virtutea căror ineluctabile circumstanţe?
Dar ca simbolismul paralelei să fie cvasicomplet, aflăm că, de la fostul cimitir din Tallin a fost îndepărtată o statuie: a soldatului rus şi sovietic eliberator. La Tighina, pe de altă parte, pe locul cimitirului profanat, se pregăteşte înălţarea unui monument închinat soldatului rus şi sovietic eliberator. Prilejul ? Pe lângă fapte de armă săvârşite (cu precădere de către ruşi, ucraineni şi sovietici) e vorba, la Nistru, de aniversarea de anul viitor: în 2008 se împlinesc şase secole de la prima menţiune documentară a Tighinei. De când şi de unde anume această primă menţiune? De pe vremea Muşatinilor, dintr-un vechi hrisov de la 1408, din anii domniei lui Alexandru cel Bun. Suficient, pentru cel interesat de actul de naştere şi de identitatea vechiului loc, marcat azi de sechelele mai mult sau mai puţin virulente ale unui alt document: tratatul de prietenie sovieto-nazist prin care, la 23 august 1939, Adolf Hitler oferea Uniunii Sovietice Estonia şi celelalte două republici baltice şi Basarabia. Încorporarea lor de către URSS în vara lui 1940 şi-a lăsat, în multiple feluri, stigmatul amar asupra locurilor –de atunci şi până în zilele noastre.
Dovadă şi cele două controversate desfăşurări perechi din zilele noastre, la Tallin şi Tighina. Una –de proslăvire a memoriei celor care au combătut armatele nazismului, îngropând pe de altă parte sub şenile memoria altora care, pe drept sau pe nedrept, au combătut forţele imperiului ce avea să aducă Europei de est jugul comunismului . De partea cealaltă, la Tallin, de evacuare a însemnelor de memorie antinaziste, până la expulzarea din morminte a celor care au înfrânt în final forţele odiosului regim hitlerist.
Se spune că la marea paradă din iulie 1940, desfăşurată cu pompă şi steaguri roşii în inima Chişinăului spre a serba instaurarea puterii bolşevice, la tribună –alături de comisarii sovietici– se aflau în mare uniformă ofiţeri reprezentând Reichul nazist prieten. Documentele arată că, sub semnul secerii şi ciocanului, parade cu participări sovieto-naziste aveau loc în vara fatidicului an ‘40 şi la Tallin, şi în capitalele celorlalte două republici baltice anexate atunci de URSS.
Evenimente recente ca cele de la Tallin şi Tighina scot în evidenţă dileme şi contradicţii nerezolvate, cu rădăcinile obstinat înfipte în moştenirea a două dictaturi, cândva aliate, ulterior încleştate în luptă pe viaţă şi pe moarte. In Moldova de azi dintre Prut şi Nistru –ţară volens-nolens tributară acelei moşteniri– o semnificativă surdină oficială a planat asupra celor întâmplate la Tallin şi Tighina. Persistenţa sindromului post-sovietic explică, în parte, această discreţie. Sindromul nu va începe probabil să se risipească decât atunci când strigoiul uneia dintre cele două dictaturi iniţial înfrăţite, cuibărită astăzi încă la hotarul Nistrului, va fi silită, odată pentru totdeauna, să părăsească scena Europei.
———-
*Dr. Andrei Brezianu este autorul primei editii a cărţii Historical Dictionary of Moldova apărută in 2000 în SUA, precum si co-autorul ediţiei a doua din 2007.
Sub formă uşor prescurtată, acest articol a apărut in editia din 18 mai, 2007 a ziarului România Liberă.
