Tarifele la gaze vor fi din nou majorate in R.Moldova

Tarifele pentru consumatorii finali la gazele naturate livrate de către Federaţia Rusă Republicii Moldova vor fi majorate cu 14, 2%. Despre acest lucru a declarat pentru BASA – press, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov.

Potrivit lui, urmare a majorării tarifelor la gazele naturale livrate de Rusia, vor fi majorate şi tarifele pentru consumatorii finali. Directorul ANRE a declarat pentru agenţie că astăzi, 8 aprilie, vor fi finalizate primele runde de calcule interne la Agenţie, după care, săptămîna viitoare va fi organizată o şedinţă cu toţi factorii de decizie, inclusiv reprezentanţii consumatorilor, unde va fi luată decizia de majorare a tarifelor.

Parlicov a refuzat să spună cu cît vor fi majorate tarifele, menţionînd că în funcţie de sugestia reprezentanţilor consumatorilor şi rezervelor din cadrul ANRE se va stabili tariful final. Totodată Parlicov a ţinut să precizeze că tariful final pentru consumatori nu va fi majorat mai mult de 14,2%, precizează BASA – press.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare