Tenis: US Open – Federer şi Djokovic, calificaţi în semifinale

Elveţianul Roger Federer şi sârbul Novak Djokovic, ocupanţii locurilor 2 şi, respectiv, 3 în clasamentul ATP, s-au calificat în semifinalele Openului de tenis al Statelor Unite, în urma meciurilor disputate miercuri la Flushing Meadows.

Federer a dispus în sferturile de finală, cu 6-4, 6-4, 7-5, de Robin Soderling, luându-şi astfel revanşa în faţa suedezului după eliminarea de la Roland Garros, în timp ce Djokovic a trecut tot în trei seturi, cu 7-6 (7/2), 6-1, 6-2 de francezul Gael Monfils (nr.17).

Pentru Federer, aceasta este cea de-a şaptea semifinală consecutivă la US Open, turneu pe care l-a câştigat de cinci ori în cursul carierei sale.

În întrecerea feminină, principala favorită a competiţiei, daneza Caroline Wozniacki, a trecut în sferturi, cu 6-2, 7-5, de Dominika Cibulkova (Slovacia) şi va juca în penultimul act cu rusoaica Vera Zvonareva (cap de serie nr.7), învingătoare cu 6-3, 7-5 în faţa estonienei Kaia Kanepi (nr.31).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.