Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, reia consultările prind desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Inițiativa aparține Partidului Democrat. Şeful statului va avea astăzi întrevederi cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare ale PD, PL și PLDM, la reședința prezidențială.
Consultările sunt programate pentru ora 15.00. Primii care se vor întâlni cu şeful statului vor fi reprezentanţii Partidului Democrat, la solicitarea liderul PD, Marian Lupu. În urma acestor consultări, preşedintele ar putea anunța numele candidatului desemnat.
Amintim că până în prezent, preşedintele Nicolae Timofti a purtat consultări cu fiecare fracțiune în parte. Comuniştii au refuzat să participe la consultări, însistând pe varianta alegerilor anticipate.
Precizăm că Nicolae Timofti a amânat de două ori termenul de numire a unui candidat la funcţia de premier. Astăzi va fi ultima rundă de consultări.