Tinere îndemnate să presteze servicii de masaj, în realitate însă se prostituau

O cetăţeană a Republicii Moldova în complicitate cu un cetăţean al Armeniei sunt învinuiţi de procurori de comiterea traficului de fiinţe umane şi a proxenetismului. Potrivit procurorilor, între anii 2011 – 2013, aceștia au recrutat  cinci tinere pe care le-au îndemnat să practice prostituţia într-un apartament din capitală.

Clienţii găseau fetele prin intermediul inculpaţilor, care plasau pe Internet anunţuri de prestare a serviciilor de masaj, însă în realitate erau oferite servicii sexuale şi masaj erotic, care a fost apreciat drept modalitate de acordare a serviciilor sexuale. Fetele primeau de la fiecare client pentru serviciile acordate între 250 şi 500 de lei, iar jumătate din câştig le revenea învinuiţilor.

Mai mult, s-a stabilit că în perioada 2012 – 2013 învinuiţii au recrutat o tânără nevăzătoare şi sub pretextul că va oferi servicii de masaj au îndemnat-o să se prostitueze, aceasta însă nu a acceptat condiţiile traficanţilor şi s-a adresat oamenilor legii. Recent, procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza în instanţa de judecată.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.