Tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au discutat despre situaţia partidelor politice

25 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au fost informaţi despre situaţia partidelor politice din Republica Moldova şi regiunea transnistreană. Platforma de discuţii a avut loc recent la Dubăsari în cadrul proiectului “Construirea încrederii între ambele maluri ale râului Nistru – pregătirea profesională a experţilor în politici publice”.

La discuţii au luat parte experţi de pe ambele maluri ale Nistrului. Expertul Ion Tăbârţă şi lectorul Nicolae Ţveatcov au descris partidele din Republica Moldova, insistând în mod special asupra orientării lor geopolitice ca element principal de diferenţiere. Din regiunea transnistreană a fost invitat Vladimir Iastrebceak, fost Negociator Şef din partea Tiraspolului.

În cadrul discuţiei au fost descrise bătăliile politice din Republica Moldova, procesul de constituire a sistemului partidelor de pe malul stâng al Nistrului, precum şi au fost abordate subiecte ce ţin de rolul tinerilor şi a femeilor în politica de pe ambele maluri ale Nistrului.

Proiectul a fost implementat de IDIS „Viitorul” şi Common House. Acesta are drept scop pregătirea profesională a experţilor în politici publice, în parteneriat cu actorii locali, civili şi politici.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare