Tiraspolul nu da acces observatorilor la unitatile militare din zona de securitate

Sedinta Comisiei Unificate de Control (CUC) din 20 iunie a evidentiat lipsa uni compromise in activitatea grupului de lucru, instituit pentru solutionarea problemei posturilor structurilor de forta din zona de securitate.

Fiind ridicata din nou problema privind scoaterea din zona de securitate a posturilor structurilor de forta, pozitia delegatiei transnistrene a ramas constanta.

Dupa cum a specificat pentru REPORTER.MD Alexandru Josanu, ofiter relatii publice in cadrul Ministerului Apararii al Republicii Moldova, documentul adresat conducerii de virf privind scoaterea posturilor structurilor de forta din Zona de Securitate, elaborat in calitate de proiect de delegatia Ucrainei si a Misiunii OSCE in CUC, nu a gasit, nici de aceasta data o sustinere din partea delegatiei transnistrene, care conditioneaza scoaterea posturilor din Zona de Securitate cu scoaterea comisariatului de politie din orasul Bender.

Lipsa unui compromis a fost evidentiata si in cazul abordarii problemei ce tine de necesitatea efectuarii unui control a unitatilor Fortelor Comune de Mentinere a Pacii din Zona de Securitate, componentei si dislocarii acestora. Conform co-presedintelui CUC din partea Republii Moldova, Ion Solonenco, “controlul unitatilor pacificatoare care se gasesc in Zona de Securitate ar evita pe viitor aparitia acuzatiilor reciproce, de genul existentei unor unitati pacificatoare neprevazute de hotaririle CUC”.

Refuzul partii transnistrene de a solutiona problema in cauza este explicat de delegatia R. Moldova in CUC, prin faptul ca in Zona de Securitate unitatile pacificatoare transnistrene depasesc numarul unitatilor prevazute de hotaririle CUC.

Totodata, din partea delegatiei R. Moldova a parvenit propunerea verificarii posturilor date de delegatia Ucrainei si Misiunii OSCE in CUC, care constituie parti neutre si ar evalua situatia in mod obiectiv. In lipsa consensului, abordarea problemei in cauza a fost transferata pentru sedinta vitoare.

Tot in cadrul sedintei de vineri nu s-a reusit ajungerea la un numitor comun nici in cazul abordarii problemei privind efectuarea unui control asupra unitatile militare transnistrene care se gasesc in Zona de Securitate si care de o perioada indelungata de timp nu sint verificate de observatorii militari. // Reporter.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.