Titus Corlățean salută numirea noului Procuror General

Ministrul afacerilor externe al României, Titus Corlăţean, a salutat desemnarea noului procuror general al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o ieri cu Ambasadorul moldovean la București, Iurie Reniță.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, în cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat aspecte legate de stadiul proiectelor importante aflate în derulare în relaţiile bilaterale, cu accent pe sectorul energetic, respectiv realizarea interconectorului de gaze naturale Iaşi – Ungheni. 

"Ministrul afacerilor externe a salutat decizia Parlamentului de la Chişinău de desemnare a noului procuror general, semnal important pentru stabilitatea şi consolidarea instituţiilor judiciare şi a justiţiei din Republica Moldova. Şeful diplomaţiei române a reiterat aşteptările autorităților române legate de continuarea parcursului european şi de confirmarea acestuia prin votul din Parlament asupra noii componenţe a Guvernului Republicii Moldova, care să asigure pe mai departe promovarea intereselor majore ale Chişinăului de apropiere de UE", se mai arată în comunicatul de presă. 

Menţionăm că ieri Corneliu Gurin a fost ales în funcția de procuror general al Republicii Moldova. Acesta a fost susținut în Parlament de către majoritatea deputaților.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.