Declaratiile deputatului rus Aleksei Ostrovski privind planul de reglementare a diferendului transnistrean au starnit reactii negative la Chisinau, unde ideea de federalizare a Moldovei a fost categoric respinsa.
Chisinaul neaga categoric ca ar fi de acord sa stabileasca relatii federative cu Transnistria si sa-i confere drept de veto pe anumite subiecte, afirmand ca singurul statut in discutie este cel votat de Parlament si anume autonomia regiunii. Consilierul prezidential Mark Tkaciuk a declarat pentru presa romana ca asemenea informatii sunt "niste provocari venite de la Tiraspol si sunt plasate in presa de catre factorii care doresc torpilarea reglementarii transnistrene".
Mark Tkaciuk a declarat pentru NewsIn ca o parte din declaratiile lui Ostrovski corespund intr-adevar viziunii Chisinaului asupra reglementarii conflictului transnistrean, in special aspectul ce tine de respectarea integritatii teritoriale a tarii si nevoia de a pune la baza acestei reglementari, pachetul de documente propus de Chisinau. "Celelalte aspecte insa sunt, in opinia mea, niste provocari ale partii transnistrene. Chisinaul a adoptat in 2005 legea cu privire la principiile de baza ale statutului regiunii transnistrene, care prevede acordarea Transnistriei a unui statut de autonomie, dar si transparenta procesului de negocieri, lege si principii de care este hotarat sa se ghideze si in continuare. Este o pozitie garantata prin consens parlamentar la care nu vom renunta", a asigurat Tkaciuk.
De mentionat ca aflat intr-o vizita la Tiraspol, deputatul rus Alexei Ostrovski a declarat ca “autoritatile moldovenesti sunt dispuse sa discute si sa documenteze oficial pozitiile principial importante pentru Transnistria”. “In primul rand, conducerea Moldovei este dispusa sa construiasca relatiile cu Transnistria pe baze federative. De asemenea, Chisinaul este de acord sa ofere Tiraspolului dreptul de veto in problemele legate de securitate nationala, aparare, politica externa, aderarea la organizatiile internationale politico-militare si economice”, a declarat Ostrovski.//REPORTER.MD