De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — A fost lansat recent un apel către guvernul nepalez de către un grup de activişti de mediu, cu rugămintea de a instala toalete portabile pe Vârful Everest.
Este vorba despre organizaţia Eco Himal, care susţine că miile de alpinişti care pornesc în fiecare an de la Tabăra de Bază din Nepal ar menţine muntele mai curat dacă ar avea un loc civilizat în care să îşi rezolve nevoile.
"Deşeurile umane sunt o mare problemă. Noi sugerăm că, dacă ar exista toalete publice, acestea ar fi folosite", a explicat Phinjo Sherpa, directorul grupului.
Activiştii de mediu atrag atenţia asupra faptului că Everestul este presărat cu deşeurile expediţiilor precedente, inclusiv deşeuri umane şi cadavre ale alpiniştilor care au murit încercând să cucerească cel mai înalt pisc de pe Terra. Din cauza frigului extrem, cadavrele se menţin fără a se descompune chiar şi zeci de ani.
De menţionat este că numeroasele gunoaie ce s-au acumulat în ultimele 5 decenii pe Everest i-au atras muntelui supranumele de "cel mai înalt tomberon din lume".