Top: Cei mai buni marcatori din fotbalul european

De Victor Neaga/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Spaniolul David Villa a devenit al 14-lea marcator european care a depăşit limita de 50 de goluri în meciurile internaţionale după ce a marcat în meciul pe care echipa sa naţională l-a câştigat cu scorul de 3-1 pe propriul teren, cu Scoţia, în preliminariile pentru EURO 2012.
În vârstă de 29 de ani, ibericul a intrat astfel în clubul select al legendelor fotbalului european în care se mai află printre alţii Ferenc Puskás, Gerd Müller, Thierry Henry sau Hakan Sükür.

Recordul mondial de goluri marcate la echipa naţională este deţinut de iranianul Ali Daei, fost atacant la Arminia Bielefeld, Bayern München şi Hertha Berlin, care a marcat la prima reprezentativă a ţării sale de 109 ori.

Titlul european pentru cel mai bun marcator all-time este deţinut de fostul internaţional ungar şi spaniol Ferenc Puskás, care a înscris 84 de goluri în 89 de prezenţe, urmat de un alt conaţional de-al său, Sándor Kocsis care a punctat de 75 de ori în cele 68 de convocări la naţionala Ungariei.

Iată top 14 cei mai buni marcatori din fotbalul european la nivel de naţionale:

1.Ferenc Puskás (Ungaria şi Spania) – 84 goluri în 89 meciuri
2.Sándor Kocsis (Ungaria) – 75 / 68
3.Gerd Müller (Germania) – 68 / 62
4.Miroslav Klose (Germania) – 62 / 112
5.Imre Schlosser (Ungaria) – 59 / 68
6.Jan Koller (Cehia) – 55 / 91
7.Joachim Streich (Germania) – 55 / 102
8.Poul Nielsen (Danemarca) – 52 / 38
9.Jon Dahl Tomasson (Danemarca) – 52 / 112
10.Robbie Keane (Irlanda) – 51 / 112
11.Hakan Sükür (Turcia) – 51 / 112
12.Thierry Henry (Fran’a) – 51 / 123
13.Lajos Tichy (Ungaria) – 51 / 72
14.David Villa (Spania) – 50 / 80
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.