Traficul feroviar prin regiunea transnistreană va fi reluat

Traficul feroviar prin regiunea transnistreană va putea fi reluat în următoarele 30 de zile, după o pauză de 6 ani.

Decizia a fost adoptată astăzi, 30 martie, în cadrul întâlnirii Premierului moldovean, Vlad Filat cu Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc.

Deasemenea, s-a decis asupra unei colaborări privind activitatea vamală ajustată la standartele internaţionale.

Liderul regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuc a declarat că reluarea traficului feroviar marfar şi de pasageri prin segmentul transnistrean reprezintă un subiect foarte important şi de interes reciproc.

La rândul său, Premierul Republicii Moldova, Vlad Filat a precizat că pricipalul obiectiv pe care îl urmăreşte administraţia de la Chişinău este îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi activitate a cetăţenilor.

Amintim că traficul feroviar prin regiunea transnistreană a fost stopat în 2006 din cauza că autorităţile de la Chişinău nu au reuşit să ţină sub control acest domeniu. Tot atunci, au fost impuse noi reguli pentru transportul de mărfuri prin vama moldo-ucraineană. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.