Fostul președinte al României Traian Băsescu și soția sa Maria au solicitat cetățenia Republicii Moldova. Cei doi au depus o cerere la Președinție zilele trecute. Acum cererea se află la etapa de avizare, iar apoi va fi examinată de către șeful statului.
Reaminitim că fostul preşedinte român Traian Băsescu încă în iulie 2013 declara, într-un interviu, în urma unei vizite făcute în Republica Moldova, că după ce îşi va termina mandatul de preşedinte al României va cere, “poate”, cetăţenia moldovenească, în semn de respect şi dragoste pentru R. Moldova şi oamenii ei.
O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea că este decis “categoric” să ceară cetăţenia Republicii Moldova, menţionând că şi-ar dori ca românii să trăiască într-o singură ţară şi adăugând: “Dacă acum nu putem avea cetăţenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.
Iar în aprilie 2015, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei vizite la Chişinău, că va veni cu solicitarea de a deveni cetăţean al R. Moldova, doar că atunci situaţia politică din Moldova nu era “propice” pentru un astfel de demers. Atunci, preşedintele Nicolae Timofti a spus că nu va fi o problemă acordarea cetăţeniei.
“Având în vedere că dumneavoastră aţi oferit la mulţi cetăţeni moldoveni cetăţenia română, cred că nu este o problemă ca noi să vă acordăm cetăţenia Republicii Moldova”, a afirmat atunci Nicolae Timofti.
În aprilie 2015 fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost decorat de preşedintele Nicolae Timofti cu Ordinul “Ştefan cel Mare”, decoraţia militară supremă a R. Moldova.
Distincţia i-a fost acordată “în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securităţii şi asigurării ordinii publice”.
Foto:Romaniatv.ro