Transalpina – Drumul Regelui

De Adriana Agapii/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Cel mai înalt drum din munţii Carpaţi îl puteţi întâlni în România, atingând în Pasul Urdele cota 2145m. Şoseaua traversează munţii Parâng de la nord la sud şi este extrem de solicitat de turişti pentru priveliştile pe care le oferă. Imaginea munţilor care se ţin de mână cu cerul este de-a dreptul magnifică.

Deşi este un drum de o frumuseţe rară puţini turişti au avut ocazia să-l viziteze deoarece până în anul 2009 nu a fost niciodată asfaltat. Istoria şoselei îşi are începuturile încă din perioada Imperiului Roman.

Romanii în drumul lor spre Sarmisegetuza au construit acest drum. După 1930 pe timpul domniei lui Carol al II-lea, drumul a fost pavat cu piatră, de aici şi i se trage supranumele de „drumul regelui”, dar eu aş mai adăuga şi pentru faptul că dăruie vizitatorilor peisaje împărăteşti.

În timpul celui de-al doilea război mondial nemţii au contribuit şi ei la restaurarea acestei şosele. Faptul că a fost uitat de atunci, i-a fost de mare ajutor, prin faptul că şi-a păstrat sălbăticia şi autenticitatea lucrurilor create de Mama Natură.

Este unul dintre puţinele drumuri din România unde se poate ajunge cu maşina până la …nouri şi chiar deasupra lor. Traseul este în mare parte pe crestele munţilor, ceea ce oferă nişte panorame splendide, pe un timp bun, cu vizibilitate bună. Înarmaţi cu aparate de fotografiat vă veţi delecta prin a face fotografii.

În zona Transalpinei, desfătaţi de frumuseţi montane, puteţi vizita şi două peşteri foarte frumoase (Peştera muierilor, Peştera Polovragi), nu departe de localitatea Novaci, la Baia de Fier şi Polovragi.
Coborâţi din „cer” puteţi trece şi pe la „casa cerului”, mănăstirile care se află în regiune (Horezu, Bistriţa), că sunt multe şi frumoase.

Cazare vi se oferă în localitatea Rânca, unde vă puteţi odihni şi depăna imaginile mirifice văzute.

Distanţa de la Chişinău până la Şoseaua Transalpina este de 725 km.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.