Trei bărbaţi vindeau băuturi alcoolice contrafăcute în Chişinău şi mai multe raioane ale ţării// VIDEO

Oamenii legii au demascat o reţea frauduloasă de comercializare a băuturilor alcoolice contrafăcute, dirijată de trei bărbaţi. Aceştia ar fi asigurat tarnsportarea şi comercializarea băuturilor alcoolice contrafăcute atât pe teritoriul capitalei cât şi în raioanele ţării.

Ei s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 20 ani şi respectiv 61 ani, domiciliaţi în Chişinău, care ar fi obţinut profituri în proporţii deosebit de mari, fără a achita impozite conform legii, astfel prejudiciind bugetul statului.

În acest context poliţiştii au descins percheziţii autorizate în două garaje, unde erau păstrate buteliile cu alcool etilic. La faţa locului au fost depistate 52 de butelii din plastic, dintre care 7 vase erau pline cu alcool, iar în celelalte persista încă mirosul specific de alool etilic.

Totodată au fost ridicate înscrisuri de ciornă, privind evidenţa vânzărilor ilegale de băuturi alcoolice, precum şi bani în sumă de 25 370 lei şi 300 euro. Încăperile au fost sigilate conform procedurii până la decizia instanţei de judecată, iar bărbaţii sunt cercetaţi penal pentru practicarea ilegală de întreprinzător.

Confor legislaţiei penale în vigoare bănuiţii riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 47 000 lei la 67 000 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.

Poliţia Capitalei a sporit activităţile specifice la acest compartiment, iar cetăţenii sunt îndemnaţi să procure băuturi doar din magazinele autorizate prin lege.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.