De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Dacă vreţi să mergeţi să vedeţi un obiectiv turistic dar să primiţi de trei ori mai multă satisfacţie, atunci vă invit în munţii Bucegi să vizitaţi cascada Urlătoarea, care are mau multe căderi de apă toate unite în una.
Cascada Urlătoarea este o cascadă formată de pârâul Urlătoarea, în apropierea orașului Bușteni, România, aflată la altitudinea de 1100 metri, în apropierea traseului turistic care duce din Bușteni spre Platoul Bucegi pe Valea Jepilor.
În afara principalei căderi de apă (15 metri), există și alte căderi de apă mai mici, desfășurate pe câteva zeci de metri mai sus, pe cele două pâraie, Urlătoarea Mare și Urlătoarea Mică.
Cascada Urlătoarea este un dintre cel mai spectaculoase căderi de apă din România, iar recomandarea ar fi să fie vizitată în sezonul ploios când debitul de apă creşte considerabil, oferind o privelişte de milioane.
Traseul până la cascadă este destul de uşor, iar după circa o oră de mers prin pădurea de conifere se deschide căderea senzaţională. Însăşi drumul până la cascadă este unul fenomenal şi oferă privelişti incredibile.
Denumirea cascadei vine de la zgomotul puternic pe care îl scot apele aflate în cădere. O legendă locală spune însă că vuietul cascadei ar fi de fapt plânsul necontenit al unei păstoriţe care, speriată de dragostea a doi fraţi, s-ar fi aruncat de pe stânci.
O lată legendă a locului spune că regina Maria avea un loc preferat în apropiere de cascadă. Iubea să meargă la „Fotoliul Mariei”, o piatră în formă de scaun domnesc, care s-ar afla în zona cascadei. Prezenţa exactă a acestei pietre nu se cunoaşte, cât şi drumul spre ea nu este indicat şi doar cunoscătorii acestor locuri pot să o găsească.
Vara este extrem de căutată, cascada, pentru răcoarea pe care o oferă, dar senzaţia şi spectacolul căderii se pot admira în orice anotimp.
Cazare în zonă puteţi găsi la Buşteni, un număr mare de pensiuni de toate categoriile. Zona mai oferă şi late obiective turistice de excepţie (Babele , Sfinxul, Castelul Peleş, Pelişor).