Turcia intra oficial sub scutul antirachetă al NATO

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Turcia va găzdui un sistem radar în cadrul scutului antirachetă al NATO, a anunţat recent un purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe, Selcuk Unal.

“Desfăşurarea acestului element în Turcia va contribui la sistemul nostru de apărare, dezvoltat în cadrul noii strategii NATO, şi va consolida potenţialul de apărare al NATO, precum şi sistemul nostru de apărare naţională”, potrivit lui Unal.

Discuţiile privind desfăşurarea radarului sunt în stadiul final, a adăugat el.

Presa locală a scris că radarul urmează să fie instalat în sud-estul ţării, în apropierea graniţei cu Republica Islamică Iran, Irak si Siria.

Rusia şi NATO au convenit anul trecut să colaboreze în ceea ce priveşte scutul antirachetă.

Alianţa preferă proiectul a două sisteme independente, care să facă schimb de informaţii, în timp ce Moscova ar prefera un sistem sub comandă comună.

Anterior, surse militare oficiale de la Ankara, relatau că liderii armatei turce examinează posibilitatea participării Turciei la desfăşurarea în bazinul Mării Negre a elementelor unui scut naval anti-rachetă, în completarea sistemelor de radar ce vor fi amplasate în această ţară.

Dezvăluirile din mass-media turcă vin la câteva luni după ce crucişatorul USS Monterey, echipat cu un sistem de apărare antirachetă Aegis, a participat la manevre navale comune cu forţele navale ale mai multor ţări de la Marea Neagră.

“Navele americane sunt mobilizate frecvent în regiunea Mării Negre, de mai mulţi ani, ceea ce dovedeşte ataşamentul Statelor Unite faţă de stabilitatea regională şi securitatea maritimă” au declarat surse diplomatice americane.

La începutul lunii iunie 2011, participarea acestui crucişator la manevre navale în Ucraina a generat protestele Rusiei, care a calificat rachetele balistice de apărare ale acestei nave drept o ameninţare pentru securitatea sa.

“Partea rusă a subliniat de mai multe ori că nu va trece sub tăcere apariţia unor elemente ale infrastructurii strategice americane în apropierea imediată a frontierelor sale şi că va considera acest lucru o ameninţare pentru securitatea sa”, a declarat atunci Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Reamintim că USS Monterey este înarmată cu 122 de rachete, printre care şi interceptoare SM3, acelaşi tip de rachete care vor fi instalate la baza de la Deveselu, şi va patrula până la sfârşitul lunii iulie 2011 în Mediterană, în cadrul primei faze a desfăşurării elementelor scutului anti-rachetă.

În Marea Neagră, USS Monterey a participat la exerciţiile militare americano-ucrainene Sea Breeze 2011, iar ruşii erau informaţi despre prezenţa sa în Marea Neagra cel puţin din februarie, când s-a încheiat planificarea Sea Breeze la Odessa.

Cu toate acestea, Moscova nu a găsit necesar să protesteze nici atunci, nici când USS Monterey a cerut permisiunea să intre în Marea Neagră.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.