Ucraina ocupă locul doi în lista ţărilor importatoare de vinuri din Republica Moldova (după Rusia, care în prezent nu importă vinuri moldoveneşti – n.r.) şi va rămâne pe viitor o piaţă strategică pentru companiile din complexul viti-vinicol al ţării, a apreciat Agenţia Moldova-Vin, într-un comunicat de presă difuzat joi.
În anul 2006 companiile vinicole din Republica Moldova au exportat în Ucraina produse în valoare de 37,14 mln USD, ce alcătuieşte 28% din volumul general de export de produse alcoolice sau o creştere de 2,1 ori în comparaţie cu anul 2005 (18,15 mln USD).
În scopul consolidării prezenţei produselor moldoveneşti pe piaţa alcoolului din Ucraina, la 31 ianuarie la Kiev a fost semnat Acordul de colaborare între Moldova-Vin şi Uniunea Angrosiştilor şi producătorilor de alcool şi tutun din Ucraina.
Printre altele, acordul prevede crearea condiţiilor favorabile pentru activităţi de comerţ exterior şi alte activităţi ale părţilor, acordarea de ajutor informaţional, juridic, realizării iniţiativelor, relaţiilor cu presa, consultări privind modificări legislative şi conjuctura pe pieţele produselor alcoolice din ambele ţări.
"Ambele părţi au confirmat interesul crescând pentru colaborare şi au exprimat convingerea că suma exporturilor va creşte în continuare. La părerea noastră există posibilităţi clare de majorare a exportului vinicol spre Ucraina, mai ales pe segmentul vinurilor speciale şi divinelor", a mai arătat Moldova-Vin.
Recent, ambasadorul moldovean în Ucraina, Sergiu Stati a declarat că R.Moldova speră să dubleze livrările pe piaţa ucraineană în 2007. "Noi am dori să atingem o cifră de 45 mln USD", a spus ambasadorul. El a afirmat că vinurile moldoveneşti ar putea creşte puţin în preţ, acum acestea fiind vândute cu 7-9 USD în reţeaua de comerţ.
În Ucraina a fost petrecută o prezentare a complexului viti-vinicol în faţa responsabililor de relaţiile economico-comerciale ale ambasadelor străine cu sediul la Kiev, acreditate pentru Republica Moldova, urmată de o degustare a mostrelor din expoziţia de băuturi prezentată de 11 companii din Republica Moldova.
Anterior, Republica Moldova exporta aproximativ 80% din vinurile sale în Rusia, care însă a blocat importurile din martie 2006. // BASA-Press