UE oferă Republicii Moldova încă 14 milioane de euro

Prim-ministrul Vlad Filat şi Ambasadorul Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, au semnat, astăzi, Acordul de finanţare a Republicii Moldova din partea Comisiei Europene în valoare de 14 milioane euro.

În cadrul ceremoniei de semnare a acestui acord, Premierul Filat a menţionat că evenimentul în cauză va consolida relaţiile de colaborare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

„Programul are ca şi obiectiv consolidarea instituţională a unui număr limitat de instituţii centrale cheie în procesul de negociere şi implementare a Acordului de Asociere, inclusiv a Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător şi a Acordului privind liberalizarea regimului de vize”, a precizat Prim-ministrul.

Acordul prevede demararea primei faze de implementare a Programului Complex de Consolidare Instituţională, în cadrul căreia, Republica Moldova va beneficia de un suport din partea UE în valoare de 14 milioane euro, valoarea totală a Programului fiind de 41,6 milioane euro, pentru elaborarea şi revizuirea politicilor naţionale, a legislaţiei primare şi secundare în domeniul reformei administraţiei publice, justiţiei şi afacerilor interne, creării Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană etc.

Printre instituţiile de bază care vor beneficia de suport se numără: Cancelaria de Stat, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Achiziţii Publice (la componenta „reforma administraţiei publice”); Ministerul Afacerilor Interne, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, Procuratura Generală (la componenta „statul de drept, respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”); precum şi Ministerul Economiei, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei, Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Inspectoratul General pentru Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer, Agenţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Produselor Alimentare, Serviciul Sănătate Publică a Ministerului Sănătăţii – în cadrul componentei „pregătirea pentru viitorul Acord de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător”.

De menţionat că implementarea Acordului implică şi co-finanţare din partea Guvernului Republicii Moldova – 20% din costul componentei investiţionale, care va fi estimată în procesul de definire a proiectelor concrete spre finanţare din acest Program.

Deasemenea, Prim-ministrul a mulţumit oficialului European pentru implicarea şi susţinerea oferită în cvadrul acestui proiect.

La rîndul său, şeful Delegaţiei UE la Chişinău a precizat că prima fază de implementare a Programului Complex de Consolidare Instituţională va conţine asistenţă tehnică, programe TWINING, dar şi grant-uri din partea UE pentru perfecţionarea nivelului profesional al instituţiilor Republicii Moldova în scopul pregătirii către etapa de implementare a celor 3 acorduri de bază negociate la această etapă de către Republica Moldova şi UE: Acordul de Asociere, Acordul privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător şi Acordul privind liberalizarea regimului de vize.

„Acest program este deschis pentru co-finanţare şi mai multe ţări-membre ale UE deja au exprimat disponibilitatea de a se alătura acestui proces”, a mai menţionat Dirk SCHUEBEL.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare