Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova un suport adiţional de 28 de milioane de euro, sub formă de grant în cadrul Instrumentului de Vecinătate şi Parteneriat. Banii sunt oferiţi pentru anul 2012 şi reprezintă o creştere cu 30 la sută a suportului acordat de Uniunea Europeană prin acest instrument în anul curent.
Anunţul a fost făcut de Andris Piebalgs, comisarul European pentru Dezvoltare, la conferinţa de presă desfăşurată după Reuniunea a 14-a a Consiliului de Cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană.
“Republica Moldova a reuşit să facă multe lucruri într-un timp foarte scurt. Trebuie să ştiţi că ţara Dumneavoastră nu este singură în faţa provocărilor. Noi sântem alături pentru a vă ajuta să îmbunătăţiţi condiţiile de trai a cetăţenilor moldoveni”, a menţionat Andris Piebalgs.
La Reuniune a participat Premierul Vlad Filat, dar şi mai mulţi miniştri moldoveni şi oficiali europeni, inclusiv Villy Søvndal, ministru pentru Afaceri Externe al Danemarcei, Preşedinte al Consiliului UE, şef al delegaţiei UE.
“Uniunea Europeană salută angajamentul Republicii Moldova de asociere politică şi integrare economică în UE şi va continua să susţină eforturile şi reformele realizate pentru atingerea acestui scop”, a menţionat Preşedintele Consiliului UE.
Potrivit Premierului Vlad Filat, „pe agenda discuţiilor au fost şi evoluţiile în procesul de implementare a reformelor vizând consolidarea democraţiei şi statului de drept, continuarea reformei sistemului justiţiei, dezvoltarea economiei de piaţă favorabilă investiţiilor şi activităţilor antreprenoriale susţinute, inclusiv sub aspectul identificării unor oportunităţi de interacţiune şi cooperare cu partenerii europeni sprijinul cărora este deosebit de important în realizarea parcursului european al Republicii Moldova”.
Oficialii europeni au apreciat dinamica cu care evoluează relaţiile cu Uniunea Europeană şi progresele înregistrate de Republica Moldova de la ultima reuniune a Consiliului de Cooperare RM-UE, care a avut loc în luna mai a anului trecut.
De asemenea, oficialii europeni au apreciat progresele înregistrate de ţara noastră în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi au încurajat continuarea dialogului.