Pamflet post(pre)electoral
De Argentina Gribincea
E aproape oficial (şi ca dovadă, e de ajuns să ascultaţi scurtele dezbateri din plenul Parlamentului, care, cică, ne reprezenta și care s-a disolvat, pentru că n-a putut alege un președinte pentru noi): suntem… ”un picior de plai, o gură de rai” de uituci!
Şeful statului (dar şi al partidului de la guvernare, şi al Parlamentului), de exemplu, a uitat etimologia cuvântului ”parlament”, a uitat că acesta vine de la ”parler” (fr.) şi înseamnă ”a vorbi”. Drept care, îndată închide microfoanele deputaţilor care îndrăznesc să mai şi vorbească (spre deosebire de cei care doar votează). Închide microfoanele şi cheamă ambulanţele – semn că a deschide gura, în Parlamentul R.Moldova, e ceva anormal, poate chiar destabilizator pentru ”statalitate”, şi trebuie ”tratat” de urgenţă. Asta mi-a amintit despre o întâmplare cu un vecin, altfel un bun creștin, care atunci când se îmbăta ținea să-i aducă aminte soției un principiu de aur al ”stabilității” conjugale: ”Nafig s pleaja, fa! Tu să taci, când îi grăi cu mine!”
Am vrut, la un moment dat, să caut o portavoce și să trag o fugă până la Palatul Republicii, să le-o dau deputaților din opoziție, ca să aibă și ei dreptul la replică.
* * *
Prim-ministrul a uitat ce a făcut cu milioanele statului, milioane despre care opoziția (ingrata!) încă mai ţine minte. Drept care, în ziua investiturii, la interpelarea deputatului din PLDM V.Nagacevschi, curios să afle unde sunt milioanele, premierul Greceanîi a spus că a înţeles întrebarea, dar… a uitat-o imediat şi, ca să spună totuşi ceva, a îngăimat poezia despre ”statalitate”, pe care o învăţase bine în ajunul ”examenului” – vechea şmecherie a studenţilor restanţieri, încă de pe timpul URSS: ”Când te afli la strâmtoare, dă-i cu clasa muncitoare!”
Asta i-a pus în dificultate pe alegători, care probabil şi-au amintit o regulă de aur, nescrisă, din perioada sovietică, pe care ar fi trebuit să o uite, în eventualitatea că vor deveni cetăţeni ai UE: dacă ştii bine ”poezia”, ai voie să furi cât îţi doreşte inima. Dar, dincolo de neuitatele reguli sovietice, mai sunt şi concluziile care pot fi trase, văzându-i pe guvernanții noştri ”la treabă”: dacă poezia despre ”statalitate” îţi permite să te eschivezi de la raspunderea privind banii publici fituiţi aiurea, înseamnă că poezia asta e de mare ajutor pentru societatea noastră! Poate chiar definitorie, fundamentală!(?) Mai mult, în condiţii de criză, poate ţine loc de meserie (”brăţară de aur”), nu-i aşa? Sau, ca să nu uităm cumva de perioada stalinistă: nu daţi în membrii PCRM, pentru că, vezi bine, cu ei se identifică ”statalitatea”, iar cine e contra lor e contra ”statalităţii”.
* * *
Astfel, un cuvânt al cărui sens nu si-l prea aminteşte nici măcar ultima ediţie a DEX-ului, care, încercând să facă faţă insistenţei cu care ”patrihoţii” noştri îl vehiculează, îl prezintă într-un fel cam… evaziv (”statalitate” – ”caracter statal”, iar ”statal”, la rându-i înseamnă ”caracteristic statului” (DEX), tinde să ia locul clasicului, de toată lumea ştiutului cuvânt ”suveranitate”, noţiune mult prea clară, pentru a se potrivi contextului politic de amnezie parţială (spre totală), în care ne-am pomenit. Vorbind despre ”suveranitate”, de exemplu, e greu să uiţi că o armată străină, staţionată ilegal pe teritoriul RM, încalcă flagrant suveranitatea acestui stat. Cu ”statalitatea” însă e mult mai simplu, poţi pretinde că ea semnifică orice: de la refuzul de a accepta adevăruri știute de toată lumea până la toleranța față de fraudele sau crimele comise de Putere! Aşa încât, noţiunea de ”statalitate” este necesară, fiind un fel de bâtă, cu care ”patrihoţii” de croială sovietică ameninţă opoziţia, amintindu-ne de timpurile în care orice idee care nu se regăsea în documentele ultimului Congres al partidului era considerată un atentat sever la siguranța statului. Mai mult, e un imperativ, de bună seamă, pentru că, în ciuda politicilor de ”neutralizare juridică” aplicate în mod sistematic, o parte din populaţia RM încă nu a uitat că este românească şi insistă să-şi păstreze vie memoria istorică. Memorie care intră în conflict cu viziunea PCRM despre ce ar trebui să facă nişte politicieni care ţin la suveranitatea şi la independenţa statului RM.
* * *
Unii deputaţii au uitat că legea care le asigura şase salarii în cazul dizolvării Parlamentului nu a intrat în vigoare, pe motiv că nu a fost publicată în M.O. Drept care, după ce opoziţia le-a amintit acest lucru şi chiar le-a propus o altă modalitate de a renunţa la cele şase salarii pe timp de criză: donaţiile către vreo instituție medicală, de exemplu, şi-au amintit un alt mic detaliu: faptul că aceşti bani nu există (nu au fost prevăzuţi în buget), şi deci nu există nicio şansă de a face o faptă bună, în ciuda dorinţei lor fierbinţi de a proceda ca nişte buni creştini… Aşa încât, bieţii deputaţi comunişti s-au chinuit atâta să amendeze o lege inexistentă, pentru a renunţa la nişte bani inexistenţi!.. Știu că domnii comunişti sunt foarte evlavioşi (altfel nu ar fi marcat în mod demonstrativ, prin eschivarea de la muncă, Ispasul). Cred însă că le-a cam scăpat aspectul imoral şi anticreştinesc al gestului, a cărui singură utilitate ar putea fi doar autosatisfacţia.
* * *
Simptomele amneziei persistă: unii, învăţând bine poezia despre ”statalitate”, au uitat că baza unui stat modern este democraţia, drepturile omului, printre care şi dreptul cetăţeanului la vot (universal, egal, direct, secret şi liber exprimat), drept care au mai şterpelit din voturile cetăţenilor moldoveni (în numele ”statalităţii”, bineînţeles). La fel cum au uitat că un stat membru al Uniunii Europene (cum ar fi România, de exemplu) nu are nicio posibilitate să schimbe în mod unilateral şi, mai ales, forţat, frontierele unui stat vecin. Drept care au scornit povestea cu ameninţările la adresa ”statalităţii”, care ar veni de peste Prut. Domnii din PCRM au uitat, la fel, că au mai spus povestea asta şi în 2005, drept care acum au repetat-o, dar cu mici schimbări scenaristice. Guvernanții noştri au uitat că cetăţenii, electoratul, cei care le plătesc salariile, au dreptul să ştie ce face Guvernul cu banii lor, drept care au hotărât că datoriile extrene ale RM sunt un ”secret de stat”. Adică, americanii au dreptul să ştie care este datoria externă a SUA, cetățenii României la fel au dreptul să fie informați despre datoriile pe care le acumulează statul lor, iar cetățenii R.Moldova nu! Nu cumva pentru că PCRM presupune că toți cetățenii noștri, oricum, sunt niște uituci?
* * *
Alte simptome: unii uită că au insistat că în RM pragul electoral trebuie să fie în mod neapărat cât mai mare (ca să se cristalizeze spectrul politic, din câte îmi aduc aminte), au uitat că l-au ridicat la 6%. Drept care, în şedinţa de vineri, 12 iunie a.c., au votat pentru micşorarea acestui parg până la 5%. Lucru ciudat, probabil comuniştii au uitat că au zis că PCRM oricum va lua 80% în viitoarele alegeri. Nu ştiu de ce numai 80%. Având în vedere câte cimitire avem în ”statalitatea” noastră, eu cred că PCRM poate atinge performanța de 200% şi chiar 300%, şi în genere, the sky is the limit!
Ah nu! Cât pe ce să uit şi eu un detaliu important: există nişte limite şi pentru ”sufletele moarte” care ar putea vota, din nou, cu PCRM. Dacă le-am întreba, victimele comunismului/stalinismului, de exemplu, nu cred că ar vota un partid ca PCRM. Un partid care a adoptat ideologia şi practicile staliniste, desconsiderându-le pe cele democratice, semn că vrea să transforme statul RM într-un satelit geopolitic al Rusiei. Adormindu-ne, pentru a preveni protestele noastre, cu poezia despre… ”statalitate”!
—
Alte articole de Argentina Gribincea pot fi vazute la blogul www.argribincea.wordpress.com
