Fostul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, care are şi cetăţenie română, a primit interdicția de a intra în Ucraina, pentru a ajunge la mai multe manifestări culturale derulate la Cernăuți, inclusiv la inaugurarea Centrului Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi.
În acest context, Ministerul de Externe al României va cere clarificări ambasadorului ucrainean la Bucureşti, Teofil Bauer. În acelaşi timp, Diplomaţia de la Bucureşti a apreciat că această situaţie „nu corespunde stadiului actual al relaţiilor dintre România şi Ucraina”.
Ministrul delegat pentru Relația cu Românii de peste Hotare din România, Angel Tîlvăr, aflat la Cernăuţi, a declarat în cadrul unei întrevederi cu Administrația Regională de la Cernăuți că Ucraina trebuie să trebuie să adopte valorile europene, care includ și dreptul la liberă circulație.
”Ucraina, care aspiră la statutul de țară membră a Uniunii Europene, trebuie să adopte valorile europene, care includ și dreptul la liberă circulație. Ne preocupă orice lucru care ține de libertatea de circulație a unui cetățean român”, a menţionat oficialul de la Bucureşti.
Mircea Druc a fost premier al Republicii Moldova în perioada 25 mai 1990 – 28 mai 1991.