Un membru PCRM cere demisia lui Voronin

Comunistul Valeriu Reniţă a înaintat o scrisoare deschisă către Plenara Comitetului Central PCRM ce va avea loc mâine prin care cere demisia liderului Vladimir Voronin din fruntea partidului. Potrivit lui Reniţă, „în PCRM nu a existat niciodată democraţie internă. Puterea în partid aparţine în exclusivitate preşedintelui Vladimir Voronin, care, prin procedee iezuite a anulat – o dată şi pentru totdeauna – agenda PCRM”.

În scrisoare, comunistul în acuză pe Voronin că se face responsabil de faptul că au pierdut alegerile din 2009, că au fost compromise relaţiile de parteneriat cu puterile lumii, cu Federaţia Rusă, în primul rînd, „fapt care a lăsat partidul fără singura susţinere externă”, că nu a fost elaborat un plan viabil de supravieţuire a partidului şi că anume din vina lui sunt pierdute „bătăliile politice”.

„Noi arătăm acum ca o armată demoralizată în retragere, iar fruntaşii noştri – ne trădează unul după altul, însă nimeni nu este tras la răspundere pentru aceste greşeli şi crime partinice”, se arată în scrisoarea deschisă a lui Reniţă.

„Soarta partidului e în mâinile unui singur om, avid de putere şi avere, care sub masca unui comunist exemplar alimentează în mod cinic speranţele deşarte a sute de mii de alegători. Cu adevărat, nu există democraţie fără socialism, dar nici socialism – fără democraţie. Noi nu ne-am lepădat de Stalin şi Hruşciov, pentru a ne închina succesorilor acestora”, mai adaugă comunistul.

Totodată, Valeriu Reniţă se arată convins de faptul că plenara nu va recunoaşte vina lui Voronin. „E mai mult ca sigur că Plenara CC PCRM nu va recunoaşte vina preşedintelui partidului. În acest caz ar fi mai bine să renunţăm public la doctrina comunistă şi să numim organizaţia cum e şi firesc „Partidul lui Voronin”, conchide acesta în mesaj.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.