Un pacient din Moldova a murit, după ce i-a fost administrată o substanță de contrast pentru verificarea vaselor inimii

Un pacient a murit într-un spital din Moldova după ce i-a fost administrată o doză de substanță de contrast. Acesta urma să fie supus unei radiografii a vaselor coronariene. Este primul caz de deces înregistrat oficial ca reacție adversă a unui medicament din ultimii trei ani, anunţă portalul specializat www. e-sanatate.md.

Sursa citată precizează că Agenția Medicamentului refuză să dea date despre substanța care a provocat decesul bolnavului, precum și instituția unde a avut loc cazul. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, persoana se afla internată în spital și urma să i se facă o investigație cu raze X.

După ce i s-a administrat substanța de contrast pentru verificarea vaselor inimii, pacientului i s-a făcut rău.

„Cazul a fost raportat dintr-o instituţie medico-sanitară publică. Preparatul, fiind un mediu de contrast pentru examinare cu raze X, a fost indicat pentru o procedură de coronarografie efectuată unui pacient aflat în staţionar.

Ca şi orice alt mediu de contrast, acest preparat are în lista reacţiilor adverse posibile reacţii severe ce pot impune tratament de urgenţă; acestea pot afecta inima şi vasele sanguine, producând scăderea tensiunii arteriale, ameţeli, dificultăţi de respiraţie, leşin, bătăi de inimă neregulate până la stop cardiac şi deces. Prin urmare, pacientul a avut o reacţie individuală”, se arată într-un răspuns emis de către Agenție pentru Sănătate INFO.

Potrivit Agenției Medicamentului decesul nu ar fi fost provocat de calitatea proastă a substanței, întrucât aceasta a fost verificată în Laboratorul agenției.

În acelaşi material se arată că doctorii cardiologi din Moldova susţin că aceste substanțe sunt cu mult mai sigure acum și că acestea n-ar fi fost folosite, dacă apărea probleme de siguranță. „Acum 15 ani aceste substanțe de contrast erau destul de imperfecte și cauzau multe reacții, dar așa le foloseam. Acum sunt mai bune, dar nici doctorii nu au alternative, adică nu pot alte investigații”, a menţionat Aurel Grosu, vicedirector al Institutului de Cardiologie, citată de www. e-sanatate .

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.