Nu doar băieții sunt „bătăuși”. Ne-am convins de asta când am vizitat școala de judo din Țaul, Dondușeni, la început de februarie. Sala – plină ochi de copii, iar ceea ce sare imediat în evidență sunt nenumăratele codițe și cocuri prinse în vârful capului.
La sfârșit de ianuarie când numărul de cazuri de coronavirus a crescut, timp de două săptămâni școlile au revenit la lecții online. Inclusiv școlile sportive.
Una dintre ele era și Școala Sportivă Țaul din Dondușeni. Elevii își făceau exerciții în fața computerului, antrenorul le dădea indicații și îi monitoriza, apoi să le explica ce exerciții au de făcut pentru tema de acasă. La fiecare sfârșit de săptămână, unul din elevi era responsabil să înregistreze un filmuleț de două minute de antrenament acasă și să facă niște fotografii. Cele din urmă ajungeau apoi la raportare către Ministerul Educației, în subordinea căruia se află școala.
La Școala Sportivă Țaul se antrenează, în total, circa 250 elevi.
Dar primul antrenament adevărat după această perioadă a fost o ocazie bună pentru elevi să socializeze. Iar pentru ca cei mici să aibă oportunitatea să vadă diferite tactici de luptă, antrenamentul a reunit elevii a două filiale ale școlii. Au putut să se vadă față-n față, să se tragă de kimonouri și să se tăvălească pe saltele.
S-au schimbat în kimonouri și în picioarele goale sau în ciorapi au intrat în dojo – sala în care se practică judo. La solicitarea antrenorului Nicolae Garbuz, care poartă un kimono albastru, s-au aranjat în linie dreaptă. Sportivul s-a făcut remarcat de mai multe ori la lupte MMA – arte marțiale mixte, care includ tehnici de box, judo, Jiu-jitsu, karate, box thailandez și alte discipline.










„Important e să-i atragi”
Directorul școlii, Valentin Scorțescu, care stă mereu cu ochii atât pe elevi, cât și pe antrenori, pare mulțumit de rezultate. „Important pe cei mici, în primul an, să-i atragi în sport, să le placă”, menționează Valentin, adăugând că elevii mai mici nu sunt antrenați cu strictețe.
Șapte copii ai Școlii Sportive din Țaul fac parte din lotul național de judo al Republici Moldova.
După ce au făcut încălzirea prin diferite exerciții, cum ar fi aruncatul oponentului peste cap, au avut loc antrenamentele în pereche. Elevii obișnuiesc să se tragă de gulerul kimonoului și să-și pună la pământ adversarii.
Șapte copii ai Școlii Sportive din Țaul fac parte din lotul național de judo al Republici Moldova.





Fetele din judo
Aproape o pătrime din elevii de la judo sunt fete. La unele concursuri, acestea au luat chiar mai multe medalii decât băieții.
Următoarea luptă pentru care se pregăteau elevii era Campionatul Republicii la Judo Tineret care a avut loc pe 19-20 februarie 2022, la care au participat 247 de judocani, dintre care 24 la sută erau fete. Iar de la școala de judo din Dondușeni au participat patru fete, una din ele fiind premiată cu medalia din bronz la categoria 47 kg.
Potrivit Federației de Judo din Republica Moldova, din cei aproximativ 900 de judocani din țara noastră, cca 20% sunt femei.
Reportajul foto a fost făcut de Tatiana Beghiu