De câteva mii de ani, urmaşii strămoşilor noştri traci (fie că se numeau daci, carpi, costoboci, buri etc. – în total peste 15 triburi – nume dat după denumirea locului sau a îndeletnicirilor; străinii le mai spuneau geti/getae și transmit din generaţie în generaţie urături.

Noi vă oferim una veche şi frumoasă ce-şi are rădăcini adânci în zona de nord dintre Nistru şi Prut. Îi spune simplu Urătura „Bădica Traian.”

Textul aceasei urături (plug, sau plugusor, sau uratul cu buhaiul) pentru seara de ajun de Sfântul Vasile a fost reconstit de fraţii Eugen, Valerian şi Vlad Spânu, preluată de la Vasile al lui Toma Tomuz (bunelul lor) din Mihăileni, raionul Râşcani (fostul judeţ Bălţi), Republica Moldova.

De regulă, se urează de o ceată de urători ce au clopoței, bici (harapnic) și buhai. Buhaiul, numele popular al taurului, este un instrument care imită răgetul taurului și este construit dintr-un vas de lemn (putină, doniță, cofă), căruia i se scoate fundul. Una din gurile putinei este astupată cu piele de oaie, capră sau vițel, bine intinsă și cu un orificiu în mijloc prin care trece o șuviță din păr de cal (circa 40-50 cm). Se împodobește pe dinafară. Buhaiul este purtat de un membru al cetei de urători. Prin trecerea părului de cal printre degetele umezite (de regula, cu borș, dar și cu zăpadă) se obține un sunet grav, asemănător cu mugetul sau răgetul taurului.

Interesant e că această urătură (cu variante locale) mai poate fi auzită în diferite zone unde trăiesc astăzi românii şi aromânii, urmaşii tracilor. Toţi avem o rădăcină…

Urătura Bădica Traian

Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi nu mânaţi,
Lângă boi v-alăturaţi
Şi cuvântu-mi ascultaţi:
S-a sculat mai an bădica Traian,
A încălecat un cal laur,
Cu nume de Graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâul de mătasă
Cât viţa de groasă,
Cu coama de argint
De ajungea până la pământ.
Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

Ş-a pornit la arat,
La arat şi semănat.
Brazdă neagră răsturna,
Grâul roşu semăna,
Cu boroana boronea,
Grâu-n urmă răsărea,
Cu graparul grapa,
Grâu-n urmă înspica.
Ia mai mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

La lună, la săptămână, bădica Traian
Într-o dimineaţă s-a sculat
Pe cal a încălecat
Şi la câmp a alergat
Să vadă de-i grâul copt.
Grâul era copt-răscopt
Numai bun de pus în snop.
De trei ori lanul a înconjurat,
Trei spice în mână a luat,
În palme le-a frecat,
În buze le-a suflat,
În băsmăluţă le-a legat
Şi acasă la femeie a alergat.
Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

– Măi femeie, măi femeie,
Grâul nostru o să pieie.
– Taci, bărbate blestemate,
Nu te îngrijora,
Că te-i duce la târg la Soroca,
Unde se vinde fierul cu oca
Şi-i face seceruici mărunţele
Pentru fete tinerele,
Seceruici cu mănunchi de tei
Pentru flăcăiaşi holtei
Seceruici mai zgrunţuroase
Pentru babe grebănoase.
Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

S-a dus bădica Traian la târg la Soroca,
Unde se vinde fierul cu oca.
Dă pe uliţa cea mică,
Nu găseşte nimică,
Dă pe uliţa cea mare
Şi-ntâlneşte un meşter mare,
Cu luleaua-n dinţi, cu doba-n spate,
Plin de toate.
– Măi dobare, meşter mare,
Fă-mi seceruici mărunţele
Pentru fete tinerele,
Seceruici cu mănunchi de tei
Pentru flăcăiaşi holtei,
Seceruici mai zgrunţuroase
Pentru babe grebănoase.
Secerile s-au gătit,
Pe la toţi le-au împărţit
Şi la lucru s-au pornit,
Şi la lucru mi s-au dat,
Mi s-au dat la secerat,
Cu dreapta secerau,
Cu stânga mănunchi făceau,
Cu amândouă snopi legau
Şi în clăi îi aşezau.
Ia mai mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

Bădica Traian loc de arie căta,
Loc de arie şi-a găsit
La capătul pământului,
În bătaia vântului.
A ales nouă iepe – sure iepe,
De nouă ani sterpe,
Cu copitele crăpate,
Cu măligă astupate,
Cu fâşii legate,
Pe unde călcau
Pământul prăbuşeau.
Şi le-a pus la treierat,
Cu copitele spicele fărâmau,
Cu nările vânturau,
Cu cozile felezuiau,
Cu botul în saci puneau.
Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

A încărcat 12 care mocăneşti
Şi 12 boiereşti
Şi le-a dus la moară la Hârlău
Unde se macină încet şi rău
Şi-a dat de-un morăraş
Cu chica toporaş:
– Măi morare, măi morare,
Hătu-ţi mama cui te are,
Până mâine-dimineaţa
De nu-mi va fi făina rece ca gheaţa,
De mână te-oi apuca,
Peste moară te-oi arunca
Şi guzganii te-or mânca.
A doua zi dimineaţa
Făina era rece ca gheaţa.
Mânaţi, măi: Hăi, Hăi!

Când vedea boii venind,
Carele scârţâind
Şi flăcăii chiuind,
Lelea Tamara a alergat în cămară
Şi-a găsit o sită rară,
A alergat din cămară-n casă
Şi-a găsit o sită deasă.
A cernut un sac
Şi-a făcut un colac,
Un colac mare rotat
Pe piatra morii măsurat
Cu zahăr zăhărit
Pentru noi plugari gătit.
Opriţi, măi: Aho, Aho!

Am mai ura, am mai ura,
Dar nu suntem de ici-colea,
Da suntem de la Mitoc,
Unde-ngheaţă apa-n toc
Şi găluştele la foc,
Iar motanul cotonog
Într-un fund de poloboc!
Am mai ura, am mai ura,
Dar nu suntem de ici-colea,
Da suntem de la Ciuca-Buca,
Unde se face mămăliga cât nuca
Şi-o păzesc 12 cu măciuca.
Când am dat să iau o fărâmitură,
Mi-a tras unul o despicătură
De mi-au sărit toţi dinţii din gură!

La anul şi la mulţi ani!
* * *