Va fi aprobat cel de-al doilea plan de salvare a Greciei

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Cel de-al doilea plan de salvare pentru Grecia, este de așteapt să se elibereze până la finele acestui an. Cu o astfel de declarație, a ieșit președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Se mai remarcă, că Grecia, ar putea primi un ajutor financiar, egal cu valoarea de 100 miliarde de euro, din partea Uniunii Europene și a Fondului Monetar Internațional. Pe lângă aceasta, se mai așteaptă și o inițiativă de implicare din partea sectorului privat și a investitorilor.

Președintele zonei euro, a declarat în cadrul ultimului summit că, datoria statului Elen, ar putea fi redusă cu până la 50%.

De asemenea, se mai amintește că, primul pachet de ajutor financiar pentru Grecia, în valoare de 110 miliarde de euro, a fost aprobat în mai 2010. Planul de finanțare presupunea acordarea de ajutoare financiare, sub formă de tranșe, până în anul 2013.

Creditorii sperau că țara va reveni pe piețile împrumutului pe termen lung și mediu, până în 2012 și respectiv, aceasta urma ca treptat să treacă la îndeplinirea obligațiunilor sale, de sinestătător. Dar din cauza micșorării ratingului, accesul spre capitalul privat, a fost restricționat. Iată de ce, autorităţile din zona euro, au fost nevoite să inițieze un al doilea set de salvare pentru Grecia.

Pe 22 octombrie, Consiliului miniştrilor de finanţe din zona euro – Eurogrupul – a aprobat acordarea unei noi tranșe de sprijin financiar pentru Grecia.

La summit-ul UE de duminică a fost discutată, în special, recapitalizarea sectorului bancar, la 100 de miliarde de euro, nu 200 miliarde, cum a fost anunțat anterior. În plus, băncile din Franţa şi Germania, au acumulat cele mai mari portofolii de obligaţiuni greceşti în Europa, în acest fel, ele își vor face o recapitalizare proprie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare