Declaraţia a fost făcută de către Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul şedinţei plenare cu genericul „Lumea, în căutarea unei noi strategii de dezvoltare”, în cadrul Forumului Economic de la Krynica, Polonia.
„Populismul politicienilor este mai periculos decât deficiul bugetar. De fapt, iresponsabilitatea acestora şi urmărirea intereselor politice înguste, generează probleme finanţelor publice. Punând în funcţie tiparniţa de bani, pentru a câştiga capital politic în perioade electorale, unii politicieni au contribuit la declanşarea crizei financiare şi economice globale, de rând cu companiile şi instituţiile financiare, care şi-au pierdut reperele morale în goana după supraprofituri. Or, misiunea unei companii este să creeze locuri de muncă şi să producă bunuri şi servicii, însă odată cu virtualizarea tot mai mare a economiei şi tehnologizarea continuă, corporaţiile au uitat de oameni, creând astfel dezechilibre sociale, politice şi economice”, a declarat Valeriu Lazăr.
„Moldova are nevoie de creştere economică. Trebuie să găsim resurse interne pentru aceasta, dar la fel de importantă este şi susţinerea externă, care ar trebui să se manifeste în primul rând prin investiţii străine directe”, a spus ministrul Economiei.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a abordat şi problema companiilor off-shore, care, potrivit unor studii internaţionale, înregistrează rulaje de mii de miliarde de dolari anual. Potrivit ministrului Economiei, dacă aceşti bani ar fi impozitaţi, prin politici fiscale corecte, şi redistribuiţi societăţii, ar putea soluţiona multe din problemele structurale cu care se confruntă atât ţările dezvoltate, cât şi ţările în tranziţie.
În timpul Forumului de la Krynica, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a avut o întrevedere cu omologul său polonez, Waldemar Pawlak, cu Zigmunt Berdykowski, preşedintele Institutului de studii estice, organizatorul Forumului Economic de la Krynica şi cu alţi oficiali. În seara zilei de miercuri, Valeriu Lazăr a fost gazda unei recepţii oficiale.