Ministrul Economiei si Comertului, Valeriu Lazar, a declarat joi, la o conferinta de presa sustinuta la Moscova, ca interdictia asupra importului vinurilor moldovenesti in Rusia si sistarea comercializarii acestora pe teritoriul Federatiei Ruse s-a produs din cauza unor erori tehnice.
"Nu vad motive pentru aceste masuri. Probabil medicul-sanitar principal al Rusiei, Ghenadi Oniscenko, a fost indus in eroare", a mentionat Lazar, citat de Regnum.ru. El a mai spus ca nu exclude ca producatorii vinicoli din Moldova l-ar putea actiona in judecata pe medicul-sanitar principal al Rusiei. Potrivit ministrului moldovean, Chisinaul nu a primit o confirmare oficiala in baza careia Serviciul de Control a Calitatii din Rusia a acuzat partea moldoveneasca de folosirea pesticidelor in producerea de vinuri. Lazar a precizat ca pesticidele lipsesc chiar si din lista componentelor pe care nu trebuie sa le contina vinul, conform cerintelor de calitate a Federatiei Ruse.
Potrivit ministrului Economiei si Comertului, in aceasta situatie Rusia, de facto, a incalcat Acordul de Comert Liber cu Moldova, care prevede ca fiecare decizie in privinta limitarii circulatiei de marfuri trebuie sa fie anticipata de consultari intre parti.
Totodata, Lazar a mentionat ca subscrie partial afirmatiilor, potrivit carora interdictia la importul de vinuri moldovenesti in Rusia ar fi una politica, deoarece, in opinia sa, ”exista persoane care sunt cointeresate de schimbarea structurii pietei produselor alcoolice".
Cota exporturilor in Rusia de vinuri autohtone constituie, la moment, 75 la suta din volumul total al exporturilor de vinuri. // Reporter.MD