De Nicolae Dima/ SUA / Moldova.ORG/ — Semnal editorial la cartea lui Valeriu Matei Elogiile Fiului Risipitor, Opera Poetica. Editura Princeps, Iasi, 2010.
Am primit recent monumentala carte de 720 de pagini a poetului si prozatorului Valeriu Matei din Chisinau. Il cunosc pe Valeriu din toamna anului 1989 cand am fost in prima mea vizita la Chisinau in Basarabia pe cand inca mai exista Uniune Sovietica. De atunci, am legat prietenii stabile cu multi Romani Basarabeni, eroi ai zilelor noastre, intre care se afla si Valeriu. Pe multi dintre ei i-am adus (cu sprijinul societatii Avram Iancu din New York) in vizita in Statele Unite. La New York, la Washington si prin alte localitati din SUA, i-am prezentat pe acesti luptatori exilului romanesc si multor lideri Americani. La vremea respectiva eram redactor la Vocea Americii si conferentiar universitar si aveam multe relatii politice si academice. Pe Valeriu, cu care ma intretinusem la Chisinau, l-am intampinat odata la New York si l-am gazduit ulterior in apartamentul meu din Washington. Am avut astfel prilejul sa schimbam impresii si idei, sa ne impartasim aspiratiile si indoelile, si sa legam o buna prietenie. In randurile urmatoare voi schita in special portretul poetului si contextul in care l-am cunoscut.
Valeriu Matei face parte din generatia de intelectuali Basarabeni nascuta dupa moartera lui Stalin si crescuta in anii ceva mai linistiti ai comunismului Sovietic. Doua lucruri m-au impresionat in urma discutiilor avute cu el. In primul rand, l-am gasit surprinzator de bine pregatit pentru un tanar crescut la periferia dintre Romania si Rusia. Mi-am dat seama insa ca tinerii nostri confrati de la Chisinau erau la fel de bine formati si maturizati politic ca si tinerii din tara si din occident. In plus, Valeriu studiase la universitatea Lomonosov din Moscova, despre care sitam ca este una dintre cele mai bune scoli superioare din fosta uniune. Si imi amintesc ca la un moment dat Valeriu imi descria cum a identificat in scrierile in limba rusa ale spatarului Milescu locurile de nastere din Basarabia ale acestui mare carturar…
Valeriu mi-a vorbit deasemenea despre familia lui, despre fratii lui, si despre viata criminal de grea la care fusesera supusi parintii in primii ani ai ocupatiei Sovietice. Si deodata mi-am dat seama ca vorbea despre o familie cu 14 copii. Cand i-am cerut lamuriri, am ramas paralizat. Parintii lui Valeriu Matei, Nicolae si Sevastita, tarani simpli din judetul Lapusna, se casatorisera la o varsta timpurie si i-a prins invazia Sovietica cu sapte copii mici… Toti sapte au murit in timpul criminalei infometari comuniste din anii 1946-1947. Parintii au supravietuit mancand tulpina de maracini, papura, si diverse ierburi care cresteau pe malul Nistrului. Acum inteleg si mai bine devastatoarele marturii adunate cu migala unei albine de Alexei Vakulovski in cartea “In Gura Foametei”, carte pe care am citit-o si recenzat-o recent. In trairea lor de tarani simpli, dupa o viata complet ravasita de bolsevici, parintii lui Valeriu au gasit puterea sa-si intemeieze o noua fmailie. Valeriu Matei este unul dintre noii lor copii.
Nu i-am intalnit pe parintii lui Valeriu desi in1989 inca mai erau in viata, stiu insa ca in acea vizita am observant lipsa unei intregi generatii de Basarabenii. Am intalnit copii, tineri, dar foarte putini batrani. Am cunoscut generatia celor nascuti dupa razboi. Inaintasii lor nu mai erau insa. Fusesera arestati, executati, fugiti pe unde au putut, ori deportati in Siberia de unde multi nu s-au mai intors. Si ma gandesc cu sufletul sfartecat de durere. Cum e posibil ca unii din fiii acelor martiri sa imbratiseze inca si azi Rusia si comunismul? Numai Dumezeu pote sa inteleaga prin ce chinuri au trecut inaintasii fratilor nostri Basarabeni!
In intalnirile pe care le-am avut cu Basarabenii din generatia de aur de la 1989, generatie care a avut curajul sa-si revendice limba, alfabetul, istoria, si identitatea, am inteles ca poezia a fost de multe ori painea lor cea de toate zilele. Si intr-adevar, Basarabia a nascut asemenea poeti ca Grigore Vieru, Dumitru Matkovski, Nicolae Dabija, Ion Hadarca, Valeriu Matei, si altii care au cultivat si mentinut prin poezie si alegorii adevaratul spirit national romanesc. Si ma cuprinde nostalgia…
Am implinit varsta de 20 de ani in cunoscuta inchisoare politica din Aiud. In copilarie savurasem din plin poezia clasica romaneasca in frunte cu Eminescu, Cosbuc, Alecsandri… In detentie m-am indragostit de poezia patriotica de lupta si rezistenta. Si multi dintre marii creatori Romani din anii 50 erau in inchisori… Gyr, Crainic, Mandinescu, Cahuleanu, si multi, multi altii. Detinutii se hraneau sufleteste cu poeziile lor. Eu am invatat pe dinafara aproape o suta de asemenea poezii pe care ulterior le-am publicat in America. Multe din acele poezii le mai tin minte si azi… “Nu dor nici luptele pierdute, Nici ranile din piept nu dor, Cum dor acele brate frante, Care sa lupte nu mai vor”…
Poetii Basarabeni au compus un alt gen de poezie, dar poemele lor reprezentau aceiasi rezistenta impotriva dusmanului de neam si tara. In vizitele mele la Chisinau am retrait langa fratii Basarabeni momente inaltatoare aidoma clipelor de speranta traite in mediul poetic de la Aiud. Da! Fratii nostri de peste Prut au trait prin poezie si Valeriu a fost unul din cei care a mentinut spiritul romanesc. Si deseori ma gandesc: Romanii din tara s-au “internationalizat.” Ei cred ca s-au sofisticat devenind mai catolici decat papa, dar nu fac altceva decat sa se sinucida si sa incerce sa ia cu ei si romanismul. Poate Dumnezeu i-a salvat pe Basarabeni ca sa salveze neamul romanesc!…
Cu trecerea anilor am renuntat la poezie si treptat am imbratisat filozofia. Ma framanta soarta Basarabiei si a intregii tari. Sper sa traesc sa revad Romania reunita si renascuta spiritual. Sper sa ne gasim si noi Romanii un loc demn sub soare si sub semnul divinitatii. Drumul e lung si anevoios, dar poeti ca Valeriu migalesc in continuare la netezirea drumului catre dreptate si adevar.
Cat despre poeziile lui Valeriu Matei, prefer sa-i las pe cititori sa le savureze in liniste. Eu doar le recomand sa citeasca splendida prefata scrisa de un mare intrelectual roman, academicianul Mihai Cimpoi de la Chisinau.
