Venitul total obtinut de la furnizarea serviciilor de telefonie fixa in R. Moldova a alcatuit, in noua luni ale anului curent, 1 mlrd 294 mln lei, cu 334,6 mln lei mai mult decit vinzarile inregistrate in sectorul telefoniei mobile, arata un studiu realizat de Agentia Nationala pentru Reglementare in Telecomunicatii si Informatica (ANRTI).
in noua luni, venitul mediu lunar per abonat al SA Moldtelecom, care detine o cota de piata de 99,4%, a ajuns la circa 167 lei, cu 39 lei mai mult decit venitul mediu obtinut, in aceiasi perioada, de cei doi operatori de telefonie mobila – Voxtel si Moldcell.
in ianuarie-septembrie 2005, numarul abonatilor telefoniei fixe a crescut cu 31 500 si a atins cifra de 886 000, iar rata de penetrare a acestui tip de telefonie, raportata la o suta de locuitori, a ajuns la 26,1%. ANRTI aminteste ca in acest an, pentru prima data, sectorul telefoniei fixe, dupa numarul de abonati, a cedat intiietatea telefoniei mobile. Astfel, numarul de abonati ai telefoniei mobile l-a depasit pe cel al telefoniei fixe cu 117 100 si a constituit 1 003 100, iar rata de penetrare a alcatuit 29,6%.
in schimb la alti indicatori, sectorul telefoniei fixe isi mentine pozitia de lider. Astfel, in noua luni 2005, investitiile in acest sector au constituit 474 mln lei, cu 147,4 mln lei mai mult decit cele efectuate in telefonia mobila.
in studiul efectuat de ANRTI se mai arata ca, in trimestrul trei al anului, un abonat al telefoniei fixe a facut lunar in mediu 174 de apeluri telefonice cu o durata de circa sase ore si 10 minute. Dintre acestea abonatul a consumat patru ore si 16 minute pentru convorbiri telefonice locale, 49 minute – pentru acces la Internet prin Dial-Up, 41,3 – pentru convorbiri interurbane, 14,3 – pentru convorbiri cu abonatii din retelele de telefonie mobila si 9,4 minute – pentru convorbiri internationale.
Din totalul de abonati ai telefoniei fixe, 99,4% revin Moldtelecom, 0,5% – intreprinderii "Calea Ferata a Moldovei" si 0,1% – altor operatori alternativi. // BASA-Press