Viața după cancerul mamar
„Cu această boală te închizi și izolezi”
Opt femei, adunate din toate colțurile Moldovei, stau în jurul mesei din sufragerie, savurând un ceai cu biscuiți. Își zâmbesc una alteia și povestesc ce mai fac nepoții, arătându-și video-uri și împărtășind povești. Toate au trecut prin cancerul mamar și toate l-au învins. Acum, au nevoie de reabilitare, care se face doar la Chișinău, dar nu include internarea în spital, așa că sunt nevoite să găsească soluții pe cont propriu. Așa au ajuns la Casa Valeriu, un spațiu unic în țară, dedicat celor care luptă cu cancerul sau urmările lui.
Conform raportului de activitate a Institutului Oncologic din Republica Moldova, anual, aproximativ 1200 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar.
„Nu conțin zahăr deloc”, spune Doina Cernavca, arătând spre biscuiți. E o femeie tânără, cu părul negru și lung. Rând pe rând, celelalte femei iau și ele câte un biscuit, glumind că astfel își mențin silueta. Doina a fondat Casa în 2023, după ce și-a pierdut tatăl din cauza cancerului. „Mergeam cu el la tratament, la procedurile de la Spitalul Oncologic și acolo vedeam foarte multă lume. Cineva dormea pe scaunul din față, cineva pur și simplu stătea așezat și spunea că stă de la 5 dimineață, pentru că doar atunci a avut rutieră și a putut să vină la Chișinău”. Așa s-a născut Casa Valeriu, dedicată bolnavilor de cancer, la intersecția străzilor Șciusev și Bulgară, într-un spațiu îngrijit și încăpător. N-a fost ușor și nici acum nu este, sunt puțini donatori și cheltuieli mari pentru sediu, dar încă au ușile deschise pentru cei care au nevoie, iar serviciile lor de masă și cazare sunt gratuite.
Tatiana, Nadejda, Ecaterina
„Eu nu am celule canceroase în organism!”, fluturând din cap și din mâini mă anunță categoric Tatiana Coltoclu din start. Vine din Ceadîr-Lunga, unde a lucrat ca bibliotecară. După un control medical în 1997 i-a fost găsită o malformație. „Mi-au spus să mă duc la oncologie și mi-au spus că abia era începutul formării (n. red.: malformației), era în stadiu întâi”, povestește femeia.
Acum 26 de ani a fost nevoită să-și depășească frica și să fie operată. „Eu așa de tare plângeam. Doctorii mi-au spus că nu se tratează, trebuie operată urgent.” Acel moment i-a schimbat viața nu doar ei, ci și copiilor ei. „Fiul meu a decis să devină medic după ce a aflat că am cancer”, spune ea cu mândrie. „Mi-a spus: «Mama, pe tine nu voi putea să te ajut, dar vreau și eu să salvez vieți.»”
Acum 26 de ani a fost nevoită să-și depășească frica și să fie operată. „Eu așa de tare plângeam. Doctorii mi-au spus că nu se tratează, trebuie operată urgent.” Acel moment i-a schimbat viața nu doar ei, ci și copiilor ei. „Fiul meu a decis să devină medic după ce a aflat că am cancer”, spune ea cu mândrie. „Mi-a spus: «Mama, pe tine nu voi putea să te ajut, dar vreau și eu să salvez vieți.»”
Tatiana Coltoclu la Casa Valeriu
Nadejda Gordilă a ajuns la Casa Valeriu din satul Pârlița, raionul Fălești. Are 80 de ani, ochi albaștri și un zâmbet sincer. În familia Nadejdei diagnosticul „cancer” nu a fost auzit pentru prima dată. Și surorile ei au avut cancer mamar. „Au decedat, s-au dus prea târziu”, povestește ea calm despre ce s-a întâmplat acum 14 ani.
Ecaterina Atamaniuc sau „Ecaterina Fiodorovna” are 72 de ani și este din Tiraspol. Are un fler franțuzesc și e îmbrăcată într-o rochiță de casă, iar mișcările îi sunt domoale. Povestește că avea grijă să meargă regulat la controlul mamar. În 2016, după ce sora ei geamănă a fost operată la sân, a mers de urgență la control. Atunci, doctorul a menționat că are modificări legate de vârstă, dar i-a spus că nu e grav. În următorii ani femeia a ratat verificările regulate și, când a venit în 2019 la mamografie, modificările se transformaseră într-un „grăunte”. „Țin minte, era 11 decembrie, doctorul iese și-mi spune: «Urgent la mamolog!».” Intuia ce diagnostic va primi.
În câteva săptămâni „grăuntele” i-a fost extirpat. „Era mare tragedie în familie, soțul meu a slăbit cu 5 kilograme în perioada aceea. Toată viața am fost fruntași, nu eram o familie bogată, dar am trăit bine”, povestește Ecaterina.
În câteva săptămâni „grăuntele” i-a fost extirpat. „Era mare tragedie în familie, soțul meu a slăbit cu 5 kilograme în perioada aceea. Toată viața am fost fruntași, nu eram o familie bogată, dar am trăit bine”, povestește Ecaterina.
Ecaterina Atamaniuc completând rebusuri
Singurătatea și rușinea
Când își amintește despre cancerul prin care a trecut și despre singurătatea pe care a simțit-o, Tatiana plânge în hohote. „Eu cu nimeni nu am vorbit despre asta. E personal, pentru că boala este un lucru rău. Dacă este stadiu incipient sau măcar al doilea, mai poți ieși, dar dacă nu, rareori mai treci peste ea”, spune ea.
Stigmatul se întrezărește chiar și în limbajul pe care-l folosesc aceste femei. „Boală”, „grăunte” sau „malformație” - supraviețuitoarele nu-i spun cancerului pe nume.
După ce a trecut prin operație la sâni, chimioterapie și fizioterapie, Nadejda nici nu vrea să vorbească despre cancer. Spune doar că acum este mult mai bine. „14 ani mai cu chin, mai cu necazuri... E drept că și chimioterapia acționează la organe, dar în schimb trăiesc, lupt pentru viață”, spune Nadejda.
Nadejda Gordilă în sufragerie
Doina le vorbește cu căldură și încearcă să le înțeleagă. Și-ar dori ca despre cancer să se vorbească mai mult și ca rușinea legată de această boală să dispară. „Noi dăm peruci gratuite, dar femeile preferă să umble îmbrobodite decât să ceară o perucă. Asta nu-i normal, asta nu-i uman să ții toată durerea asta în tine și să-ți fie rușine că tu ești bolnav.”
Reabilitare pentru toată viața
Liliana Prodan
șefa secției de reabilitare, Institutul Oncologic
Femeile merg zilnic la secția de reabilitare din cadrul Institutului Oncologic, deschisă din 1982. Lilia Prodan este șefa secției. „Deocamdată toți pacienții vin la noi, absolut din toată țara”, spune ea.
Și ea confirmă că încă există multă stigmatizare legată de cancer în societate. „Am avut cazuri când femeile se rușinează să zică că sunt la evidență la Institutul Oncologic. Am avut un caz când o femeie nu și-a văzut nepoțelul pentru că ginerele se temea că copilul se va molipsi. Mituri în oncologie încă sunt.”
Și ea confirmă că încă există multă stigmatizare legată de cancer în societate. „Am avut cazuri când femeile se rușinează să zică că sunt la evidență la Institutul Oncologic. Am avut un caz când o femeie nu și-a văzut nepoțelul pentru că ginerele se temea că copilul se va molipsi. Mituri în oncologie încă sunt.”
Luna octombrie este dedicată conștientizării cancerului mamar. Cancerul de sân este o boală care presupune creșterea rapidă a celulelor canceroase în țesutul glandei mamare. Este cel mai răspândit tip de cancer, după cancerul pulmonar. Rata de supraviețuire este de 99%, dacă este tratat la timp.
Mastectomia sau înlăturarea cancerului presupune îndepărtarea parțială sau integrală a glandei mamare, explică Lilia Prodan. „Se înlătură și ganglionii limfatici din regiunile axilare, subclaviculare și, din cauza aceasta, apar probleme de circulație limfatică și una dintre complicații poate fi limfoedemul”, explică Prodan. În așa situații reabilitarea presupune limfodrenajul pneumatic, ceea ce presupune o mânecă care se îmbracă pe brațul pacientei și facilitează circulația limfei. Aceasta este una dintre cele mai frecvente și necesare proceduri de reabilitare. Totuși, tratamentul este ambulatoriu, nu e nevoie ca femeile să fie internate în spital. „Cine are rude rămâne la rude, care nu - la Casa Valeriu”, spune Lilia Prodan.
Procedura limfodrenajului pneumatic
Tatiana recunoaște că încă se mai rătăcește prin Chișinău când vrea să ajungă la Institutul Oncologic pentru procedurile ajutătoare pentru sistemul limfatic. „De 6 ani a început să mi se umfle mâna. Am fost la medic și el mi-a spus că aceste proceduri de reabilitare va trebui să le trec toată viața.”
Importanța familiei și a comunității
Lilia Prodan lucrează de 27 de ani cu supraviețuitoarele și cunoaște atât cicatricile fizice, cât și cele emoționale lăsate de cancer. Spune că tratamentul și însănătoșirea vin la pachet cu multe întrebări despre cum să-și continue viața. „Sunt foarte des întrebările: Ce să facă pentru a nu avea complicații? Ce să facă pe viitor să nu apară alt cancer? Cum trebuie să se alimenteze? Dacă va fi influențată viața lor sexuală? Dacă pot lucra în anumite condiții? Deci întrebări absolut din toate domeniile vieții”, povestește Prodan.
Fizioterapia de la Institutul Oncologic
Din experiența sa, specialista povestește că suportul familiei în cazurile oncologice este extrem de important. „Familia e, cred că, cea mai bună bază care poate să-i dea o susținere a acestei femei. Societatea, dacă acceptă corect toate problemele care sunt, la fel, o ajută să treacă prin perioada grea. Și statul cu finanțarea, lenjeria de compresie trebuie asigurată de stat, dar femeile le cumpără singure”, declară ea.
Dar și puterea comunității nu e de ignorat. „Când la noi apar paciente care s-au tratat demult, apare un optimism pentru toată grupa. Au văzut că cineva deja a trecut calea asta și o să poată și ea”, spune Liliana Prodan, șefa secției de reabilitare a Institutului Oncologic.
„Mă pansa, chiar dacă e băiat”
Nadejda spune că fiicele ei au fost șocate când au aflat diagnosticul, dar i-au fost sprijin și au ajutat-o să treacă prin boală. „Eu mă bucur de viață, că am trei copii, am casă, am de toate, am ce mânca, pot vorbi, pot vedea, pot merge. Eu sunt mulțumită de ce mi-a dat Dumnezeu”, rostește ea calm și ferm.
Ecaterina Atamaniuc și o colegă la Casa Valeriu
Copii și nepoții Ecaterinei se află acum în Rusia, dar unul dintre cei patru nepoți a ajutat-o și susținut-o în perioada de tratament. „Nepotul meu mă aducea de la spital, îmi aducea medicamente, venea în fiecare zi, mă pansa, chiar dacă e băiat”, spune ea cu mândrie. Pe Ecaterina a ajutat-o comunicarea să treacă mai ușor prin toate. „Cu această boală te închizi și izolezi, e bine când ești susținut de rude, dar dacă creezi relații cu alte supraviețuitoare e altceva.”
„Acum totul în casă face soțul, eu mă trezesc mai târziu și micul dejun e deja aranjat pe masă, vesela nu o spăl, mai ales dacă port bandaj, lenjeria la fel o pune el la uscat, eu greu nu ridic”, relatează zâmbind Ecaterina.
„Acum totul în casă face soțul, eu mă trezesc mai târziu și micul dejun e deja aranjat pe masă, vesela nu o spăl, mai ales dacă port bandaj, lenjeria la fel o pune el la uscat, eu greu nu ridic”, relatează zâmbind Ecaterina.
Nadejda a trecut prin această perioadă lucrând și îngrijind de grădina ei de legume și de zarzavat, despre care povestește ca despre un copilaș. „Eu nu stau locului, eu lucrez, eu mă mișc. Am o grădinuță și eu acolo sădesc, eu lucrez, eu smulg buruienile, eu tot fac pentru că mie îmi place să mă duc în grădină. [...] Eu când mă trezesc dimineața și văd că ea înflorește parcă și eu înfloresc, și gata mă bucur de viață.”
Femeile în sufrageria Casei Valeriu
Cum poate fi prevenit cancerul mamar:
1. Autoexaminarea regulată a sânilor poate ajuta la diagnosticarea precoce a cancerului mamar, dar și leziunile benigne sau infecțiile. Aceasta ajută la cunoașterea formei și consistenței sânului sănătos și facilitează depistarea unor modificări cât mai curând posibil.
2. Cancerul mamar poate fi prevenit prin activitate fizică și menținerea greutății sănătoase.
3. Depistarea la timp a nodulilor prin screeningul anual a glandelor mamare mărește șansa de tratare completă a cancerului mamar.
2. Cancerul mamar poate fi prevenit prin activitate fizică și menținerea greutății sănătoase.
3. Depistarea la timp a nodulilor prin screeningul anual a glandelor mamare mărește șansa de tratare completă a cancerului mamar.
Text de Renata Rățoi
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii de Cristian Păsat
Editat de Anastasia Condruc
Fotografii de Cristian Păsat
