Vladimir Lorcenkov: Vremea aztecilor

Fiecare roman de-al lui Vladimir Lorcenkov este ca o explozie de nebunie, în aparență necontrolată, dar care e totuși bine proporționată și dirijată impecabil, din interior, de naratorul la persoana întâi și din exterior, de autor.

În Vremea aztecilor (cu subtitlul Thriller psihologic, ca să aflăm ce parodiază autorul), realitatea noastră este dublată de realitatea crudă a aztecilor. De fapt, personajele se leagă de culturile aztece pentru a-și motiva propria cruzime. Personajul principal al romanului (Lorinkov, Vladimir Lorinkov!) nu mai e jurnalist sau scriitor, ci istoric, doctorand la Academia de Știință, unde studiază ritualurile și istoria aztecilor. Romanul parodiază nu doar thrillerele psihologice, ci și detectivele. Sigur, probabil că există și cititori care ar lua totul pe bune din cărțile lui Lorcenkov. Și acesta e un punct forte al prozei lui, le poți citi din diferite puncte de vedere.

În roman e vorba de dragoste, de adulter și de debarasarea de dragoste. O dragoste destul de sângeroasă, chiar din primele pagini. Acțiunea are loc în Chișinău. E mai mult decât haios să citești despre centru sau Râșcani, locuri prin care personajele se plimbă cu cadavre în portbagaj.

Dacă aztecii erau cruzi pentru că asta le dădea un sens vieții, omul contemporan e crud pur și simplu, din nebunie, fără sens. Sensul încearcă să-l capete doar raportându-se la azteci.

Pe cât de crud e romanul, pe atât e și de haios. Râzi mult, pentru că Lorcenkov e un bun observator al absurdului cotidian. Dialogurile sunt extraordinare, se simte mâna de mare stilist. Apropo, pentru cei cărora le plac dialogurile, jumătate din roman e dialog, se citește foarte ușor, dintr-o răsuflare. Nu că jurnalul unui maniac (prezent în roman) s-ar citi greu.

Ca de obicei, Lorcenkov se autoironizează. Vreți să râdeți – descoperiți-l pe Lorinkov istoricul!

După ce termini romanul, vrei să te mai uiți o dată la Apokalipto lui Mel Gibson. Apoi să-ți imaginezi cum ar fi ieșit filmul lui Lorcenkov. Probabil mai crud. Și cu umor. De toate felurile și culorile.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.