Ieri, am scris despre intilnirea dintre Voronin si Putin cu precautia de care trebuie sa dea dovada orice comentator care foloseste surse rusesti. De aceea si titlul editorialului a fost urmat de un semn de intrebare. S-a dovedit insa ca stirea din „Kommersant daily” nu a fost o provocare – agenda vizitei a fost exact acea despre care a scris acest cotidian si la care m-am referit ieri. De aceea, titlul editorialului de azi e urmat de semnul exclamarii. E adevarat, o exclamare trista…
Reactia fanilor lui Voronin
intilnirea dintre cei doi presedinti i-a luat prin surprindere pe partenerii politici ai lui Voronin. Daca, referindu-se la aceasta vizita, un cunoscut analist britanic a spus ca ii este mila de Voronin, mie imi este mila de situatia in care au nimerit fanii lui Voronin. Declaratiile facute de acestia dupa intoarcerea presedintelui la Chisinau sunt jalnice: ei, care pina ieri aplaudau pozitia antiputinista a lui Voronin, brusc au schimbat macazul si acum il lauda pentru faptul ca incearca sa normalizeze relatiile cu Rusia, „partenerul nostru”. Acestia au uitat de lozinca lor de dupa 4 aprilie 2005: ori cu Putin impotriva lui Voronin, ori cu Voronin impotriva lui Putin… Acum s-au pomenit cu Voronin si Putin impotriva…cui? A Moldovei? Si a Europei? Si analistul Vladimir Socor saluta intilnirea dintre Voronin si Putin, dar cu urmatoarea remarca (rezerva) extrem de semnificativa – aceasta reapropiere a lui Voronin de Moscova comporta si „niste riscuri”. Socor il avertizeaza pe Voronin ca e periculos „sa joci sah cu rusii”. El il mai sfatuieste pe Voronin sa faca o politica externa cit mai „transparenta si democratica”, acesta, potrivit lui, fiind singurul „scut” al unei tari mici, izolate in plan international.
inca o data despre lipsa de transparenta
Despre lipsa de transparenta am vorbit si noi in editorialul de ieri. (Vezi mai jos detalii privind „conferinta de presa” de ieri) .Vizita lui Voronin la Moscova a fost pregatita in mare taina, fara stirea „partenerilor de coalitie”. Voronin a discutat cu Putin despre neutralitatea si neaderarea R. Moldova la NATO, favorizarea capitalului rusesc in Moldova si consolidarea statutului limbii ruse. Credeti ca aceste probleme au fost coordonate in prealabil de catre Voronin cu „partenerii sai de coalitie”? Sa fim seriosi. Cu adevarat umila e situatia in care au nimerit acei care pe 4 aprilie 2005 l-au sprijinit in obtinerea celui de al doilea mandat prezidential…
O explicatie ar fi si faptul ca Voronin nu mai are nevoie de sfaturile acestor „parteneri” care, in ultimii trei ani, l-au impins atit de departe in racirea relatiilor cu Rusia, iar acum incearca o distantare de acestia. in zadar insa vom astepta „transparenta” de la Voronin. Presa asa si nu va mai afla ce a discutat Voronin cu Putin tet-a-tet doua ore. Voronin ne asigura ca nu se va produce schimbarea cursului politicii externe a R. Moldova si nu se va reveni la vectorul rusesc. Dar cine mai crede azi in vorbele lui Voronin? De prea multe ori el a mintit presa si opinia publica, pentru ca acum sa fie luat in serios.
De ce a capitulat Voronin
Relatiile cu Moscova nu se vor ameliora in directia realizarii interesului national al R. Moldova. Moscova nu va ceda un milimetru din pozitiile sale, Cea care va ceda va fi R. Moldova. Dupa reuniunea G-8 de la Sankt-Petersburg, Rusia e intr-o „forma excelenta”. Sa mai adaugam la aceasta si evolutia politica din Ucraina, favorabila Kremlinului. intrebarea care se pune astazi e de ce, totusi, s-a ajuns aici? De ce, dupa trei ani si ceva care s-au scurs de la respingerea „memorandumului Kozak”, Voronin s-a dus la Moscova „cu o naframa alba in virf de bat”, capitulind fara conditii? Cauze sunt mai multe, eu insa as remarca doua. Prima – frica lui Voronin de a pierde puterea si dorinta de a-i asigura partidului sau inca un mandat de guvernare. El intelege foarte bine ca, fara sprijinul Rusiei, acest lucru este aproape imposibil. Si a doua: Voronin ar putea fi „usor” deceptionat de Occident, fiindca nu a primit din partea acestuia sprijinul in masura in care l-a primit Sakaasvili, bunaoara. De aceea a si oscilat, si-a lasat o portita deschisa, nu a mers prea departe cu critica la adresa Rusiei. in acesti trei ani si ceva, Voronin niciodata nu a criticat politica imperiala a Rusiei; la Chisinau, Rusia a fost criticata ritualic de o parte a presei coalitiei Voronin-Rosca. E de asteptat ca, de azi inainte, si aceasta presa sa indulceasca tonul fata de Rusia.
Nici Occidentul nu e fara de pacat
in mod obiectiv, „normalizarea relatiilor cu Rusia” poate avea loc doar pe contul cedarilor unilaterale din partea Moldovei. (Sa vedem, va interveni Rusia pe linga Tiraspol ca acesta sa anuleze referendumul preconizat pentru luna septembrie?) Dupa trei ani si ceva care s-au scurs de la respingerea „memorandumului Kozak”, ani marcati de demagogie antiruseasca si frazeologie proeuropeana, a reaparut pericolul real ca Voronin sa readuca R. Moldova in „albia fireasca” a intereselor rusesti. (Repet, asigurarile lui precum ca Moldova va urma vectorul european nu valoreaza nimic). Acesta este finalul firesc al cirdasiei din 4 aprilie, dar si al politicii mioape a acelor parteneri si avocati externi ai R. Moldova care au crezut, cu naivitate, ca Voronin a trecut de partea Occidentului si a rupt-o cu Rusia. Voronin nu e un mare diplomat, ci un mare smecher si are o calitate rara – poate minti fara sa roseasca. Si practica aceasta „meserie” cu succes. Personal, nu am crezut nici pentru o clipa in „vocatia europeana” a lui Voronin si, in mod constant, in acesti ani am avertizat opinia publica asupra acestui fapt.
Evident, nici Occidentul nu e fara de pacat. Crezind cu naivitate in „distantarea” lui Voronin de Rusia, Occidentul a recunoscut ca fiind „perfect democratice” alegerile din 6 martie 2005 care, evident au fost fraudate. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, acelasi Occident a jucat la doua capete de masa, s-a ingrijit in primul rind de propriile interese si nu a dorit sa strice relatiile cu Rusia de dragul Moldovei. Occidentul urmarea cu multa calm cum Putin hartuia Moldova, iar pe Voronin, intr-un fel, chiar „l-a folosit”: pe de o parte, stimula pozitia antiruseasca a lui Voronin, pe de alta insa avea grija sa nu strice relatiile cu aceasta tara. in definitiv, Occidentul a facut pentru Moldova cu mult mai putin decit a putut face si decit ar fi fost necesar pentru a o desprinde irevocabil de pe orbita ruseasca.
Pasat are motive de optimism?
Nu stim daca Putin a discutat cu Voronin despre „cazul Pasat”, dar avem toate motivele sa credem ca a discutat. S-ar putea ca in curind sa ne convingem de aceasta. Daca „normalizarea relatiilor cu Rusia” va merge potrivit scenariului rusesc, dar altfel nici nu poate fi, e de asteptat ca controversatul „caz Pasat” sa fie reexaminat si detinutul Pasat sa fie eliberat. Daca Pasat are motive de optimism, pozitia lui Rosca devine „usor” vulnerabila. in noile conditii, Voronin nu mai are interesul sa acuze Moscova de faptul ca serviciile ei secrete ar fi vrut sa-l asasineze pe Rosca si sa provoace rasturnarea regimului constitutional din R. Moldova. Acum este greu de presupus cum se va proceda cu dosarul „asasinarii lui Rosca”: va fi ingropat, ca si cel cu rapirea lui Cubreacov, sau Voronin il va folosi in scopul consolidarii „opozitiei constructive”?
Oricum, intilnirea dintre Voronin si Putin intr-adevar pare a fi una istorica. Ne vom convinge de acesta insa dupa vacanta de vara a presedintelui. Dupa o vara fierbinte, ne asteapta o toamna politica si mai fierbinte. // Timpul
