Şedinţa Parlamentului de joi, 8 decembrie, a fost marcată de un schimb de replici acide între liderul Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin şi liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu.
Astfel, Vladimir Voronin a amintit că acum 25 de ani, pe 8 decembrie 1991, la Belovejskaia Pujcia a fost semnat acordul ce prevedea destrămarea Uniunii Sovietice. Documentul a fost semnat de Boris Elţîn (Rusia), Leonid Kravciuk (Ucraina) şi Stanislav Şuşkevici (Belarus).
„Trei criminali au semnat o hârtiuţă, după care s-a destrămat cea mai mare ţară din lume, au făcut o crimă”, a declarat preşedintele PCRM.
Declaraţia nu a trecut neobservată pentru Mihai Ghimpu, acesta s-a grăbit să-l „consoleze” pe liderul comuniştilor.
„Nu plângeţi domnul Voronin, dacă nu ar fi fost ei, nu aţi fi devenit preşedinte de ţară. Cei trei au făcut un lucru mare, mult aşteptat de mii de oameni”, a menţionat Ghimpu.
Reamintim că acum 25 de ani, pe 8 decembrie 1991, în Belarus, la reşedinţa Visculi, a fost semnat un document care a intrat în istorie sub denumirea de „Acordul de la Belovej” şi care prevedea destrămarea URSS. Actul a fost semnat de liderii a trei republice: Boris Elţîn (Rusia), Leonid Kravciuk (Ucraina) şi Stanislav Şuşkevici (Belarus). Tot în acest document s-a prevăzut crearea Comunităţii Statelor Independente (CSI).
Pentru locuitorii fostelor state sovietice şi pentru observatorii străini, dispariţia de pe harta lumii a marii puteri a fost o surpriză. Cauzele destrămării sale continuă până în prezent să stârnească controverse.