Joi, la inaugurarea Terminalului Giurgiuleşti, preşedintele Voronin a declarat că Moldova de la „mijlocul secolului mileniului trecut” era cu „mult mai mare decât ţările de azi din jurul nostru”, făcând aluzii la adresa Ucrainei, care „a ciupit” din teritoriile Moldovei de la nord şi de la sud. „Cum comentaţi aceste afirmaţii?”, i-am întrebat pe câţiva istorici, dar şi pe câţiva politicieni.
Anatol Petrencu, preşedinte al Mişcării politice „Acţiunea europeană”
Dacă s-a referit la Principatul Moldovei, ca teritoriu, Moldova lui Ştefan cel Mare era tot atât de mare ca Bulgaria. Aici el are dreptate. Numai că Moldova de astăzi nu înseamnă cea de atunci. Aceasta este doar o parte a Principatului Moldovei lui Ştefan cel Mare, care a fost rupt de la neamul românesc. E vinovat imperiul ţarist care ne-a rupt de la Moldova istorică. Iar asemenea afirmaţii sunt, pur şi simplu, absurde.
Ion Negrei, vicepreşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Moldova
Ce poţi să-i spui unui om care habar n-are de ţara pe care o conduce şi de timpul în care se află? Este o declaraţie belicoasă şi e o tâmpenie că, la inaugurarea unui obiectiv economic, precum e Terminalul de la Giurgiuleşti, se fac declaraţii politice. În acest mod, preşedintele Voronin a arătat că RM, în hotarele actuale, are pretenţii teritoriale atât în Est, cât şi în Vest. Este o idee foarte periculoasă. Voronin a reluat ideea agrarienilor cu privire la Moldova Mare care este, de fapt, o inepţie. Ca cetăţean, mi-e ruşine că ţara aceasta are un asemenea preşedinte.
Ion Varta, deputat PPCD
Nu pot să comentez, pentru că ziarul TIMPUL m-a criticat.
Gheorghe Palade, preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Moldova
E o tendinţă veche a guvernării. În 1946, CC al PC al RSSM a elaborat un plan prin care, în hotarele RSSM, urmau să intre judeţele din Moldova de dincolo şi chiar unele judeţe din Ardeal şi Maramureş. Tendinţa de a vedea o Moldovă Mare intuieşte nişte gânduri ascunse. Moldova a fost în componenţa regatului român, care era stat naţional unitar. Voronin nu numai că nu cunoaşte istoria, dar devine şi agresiv faţă de statele vecine.
Nicolae Andronic, preşedinte al Partidului Republican
Dacă un şef de stat nu se poate controla şi stăpâni, atunci e vai de capul lui. Ar trebui să-l întrebăm pe Iurie Roşca, cel care l-a susţinut pe Voronin: „Ce înseamnă asta? Integrare europeană?”. Voronin devine periculos pentru ţară şi asta e tragic. Dar, să încerce să dezlege aceste lucruri Socor şi ceilalţi care l-au promovat în funcţia de şef al statului…
Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al Partidului Liberal
Aceste declaraţii înseamnă că, din păcate, V. Voronin habar nu are ce înseamnă integrarea europeană. Pentru că, dincolo de nedreptatea istorică ce s-a comis faţă de naţiunea română de-a lungul timpului, problemele teritoriale nu se mai pot rezolva, astăzi, în maniera în care acest lucru s-a făcut la 1918. Poate că acum Voronin pretinde, invers, teritorii de la România şi Ucraina? Dacă-i aşa, atunci se pare că el rămâne ancorat în realitatea sovietică de tristă amintire şi nu ţine pasul cu timpul.
Dumitru Prijmireanu, deputat PCRM
Nu am auzit de o asemenea afirmaţie şi n-o pot comenta. Întrebaţi-l pe dumnealui ce a avut în vedere. // Timpul